Noile mass-media. O privire pe internet

Formele tradiţionale de comunicare nu au pierit, însă, în timp accentul a început să cadă asupra imaginii mai mult decât asupra textului scris. De la fotografii şi înregistrări realizate de profesionişti la materiale făcute de amatori, reputaţia unui om politic poate fi compromisă printr-o apăsare de buton. Prin urmare, orice cetăţean poate intra în pielea unui jurnalist în ziua de astăzi.

Spre exemplu, Hillary Clinton a fost pusă într-o postură jenantă în anul 2008, când, neştiind că microfonul este pornit, a cântat fals imnul naţiunii sale. Momentul a fost importalizat şi a devenit într-o clipă viral. „Datorită noilor media, fiecare lucru făcut de politicieni, indiferent că e corect sau greşit, are un ecou mai mare decât s-ar fi putut obţine vreodată prin mass-media tradiţionale.”

Dacă ne uităm în urmă, secolul XXI a revoluţionat tehnicile de promovare în politică. Acest fapt se datorează în mare parte tehnologiei, care a devenit destul de uşor o tendinţă generală în cazul politicienilor. Modalităţile tradiţionale prin care mass-media controlează nu au fost înlocuite, ziarele, radioul etc., reprezentând încă mijloace informaţionale pentru populaţie. Ce s-a schimbat este faptul că acestora li s-au adăugat alternative, astfel încât, în prezent, chiar şi celor care se declară dezinteresaţi de politică li se aduc la cunoştinţă ultimele ştiri din sfera politică. Diferitele variante de informare implică cetăţenii de toate vârstele, indiferent de educaţie şi cultură, în viaţa politică.

Internetul nu este o soluţie pentru anumite situaţii politice, însă ajută la funcţionarea mediului politic în numele binelui comun. Parlamentele se numără printre instituţiile politice care se folosesc de mediul online nu doar pentru a ţine pasul cu modernitatea, ci şi pentru ca procesul legislativ să fie transparent şi deschis interacţiunii cu cetăţenii.

„Internetul constituie o modalitate deosebit de sugestivă de vitalizare a acţiunii colective, de mobilizare politică, deoarece facilitează regruparea politică, permiţând indivizilor animaţi de un interes comun, dar izolaţi să intre în contact şi să formeze un grup de apărare sau de presiune.”

În prezent, cetăţenii sunt mult mai bine informaţi când vine vorba de campanii electorale. Profilul online al unui om politic trebuie să conţină informaţii pentru public precum: fotografii, chiar texte media care să prezinte scurt activităţile politice recente, biografie, slogan de campanie, o agendă care să cuprindă activităţile la care candidatul va urma să participe, forum-uri, spaţii destinate feedback-ului şi donaţiilor. Pagina Web trebuie să aibă şi informaţii detaliate legate de conferinţele de presă destinate jurnaliştilor, întrucât Internetul reprezintă unul dintre cei mai importanţi furnizori pentru presa scrisă şi pentru televiziune, dar şi informaţii destinate militanţilor locali.

Campaniile online au apărut încă de la sfârşitul anilor ‘90 şi în prezent se bucură de noi forme de afirmare. Din anul 1996, politicienii au început să considere Internetul un prilej de a se promova şi de a informa cetăţenii, iar în 1998 aproape toate strategiile de campanie conţineau un site Web. Revista Campaigns & Elections a realizat un sondaj care a surprins faptul că, deşi site-urile Web făceau parte din planul a 84% din 270 de campanii, funcţiile interactive ale Internetului erau folosite de 54% şi restul se rezumau doar la informare.

Un exemplu în acest sens, sunt campaniile lui Jeb Bush şi ale Barbarei Boxer, în cadrul cărora s-au strâns atât fonduri, cât şi voluntari, prin comunicarea internă şi externă cu alegătorii. Tehnologia a devenit un „instrument strategic, de comunicare cu alegătorii, pentru a juca un rol determinant, dar nu decisiv în campaniile lor” , numărul de alegători utilizatori ai Internetului fiind foarte important pentru creşterea ratei de succes a acestui tip de campanii. Conform unor sondaje telefonice realizate în anul 1998 de Pew Research Center, aproximativ 70 de adulţi din SUA foloseau Internetul atât acasă, cât şi la serviciu. În cadrul aceluiaşi sondaj, a fost demonstrate faptul că doar 6% dintre participanţii la sondaj îl considerau o primă sursă de informare politică, iar Wirthlin Worldwide au arătat, tot prin intermediul unui sondaj, că un procent de 11% dintre cetăţeni au optat pentru un anumit candidat în urma informaţiilor găsite online.

Doar pentru că paginile Web au devenit mult mai atractive decât afişele, nu înseamnă că alegătorii vor acorda mai multă atenţie oricărei prezenţe online. Tehnologia le pune oamenilor politici la dispoziţie o mulţime de metode prin care se pot face remarcaţi. Cu ajutorul unor consultanţi care nu duc lipsă de imaginaţie, un om politic poate obţine susţinerea consumatorilor de media nouă, care sunt în mare parte utilizatori cu un venit anual de peste $50000, cu o educaţie superioară şi tineri. Călin Sinescu consideră că Internetul este „o zonă fertilă pentru atragerea tinerilor la vot” , întrucât sunt mult mai receptivi când vine vorba de noutate şi apreciază campaniile bine gândite.

Însă, atenţia nu cade doar asupra populaţiei tinere, alegătorii nehotărâţii fiind şi ei un grup ţintă în cazul alegerilor politice. În mediul online, fiecare cetăţean poate lua parte la viaţa politică şi astfel se creează o legătură între guvernanţi şi guvernaţi. Cei dintâi au ocazia să îşi cunoască mai bine cetăţenii şi să se plieze după nevoile lor.

Democraţia are nevoie de acest tip de transparenţă pe care îl oferă internetul.