Mihai Eminescu - excelența noastră națională, 125 de ani de la moartea poetului

Zadarnică trudă a celor care au încercat în ultimii ani să-l coboare pe Eminescu în ”debara”, să-l coboare din vârful coloanei de valori eterne ale literaturii române! Eminescu nu poate fi urnit din înălțimile în care harul creației l-a asezat, Eminescu nu poate fi târât în mocirla minciunii, a josniciei. El rămâne drept, falnic, nepătat, pentru că n-a acceptat să se plece, n-a făcut compromisuri, în ciuda presiunii sărăciei în care era aruncat, în ciuda tevaturii politice a vremii de a-i încorseta opțiunea, spre a-l determina să renunțe la principiile sale de dreptate, de onestitate, de sinceritate.

Se stie ca nu e prima dată când se încearcă întinarea valorii lui Eminescu. În anterioara schimbare a regimului politic, în perioada dictaturii proletariatului, Eminescu a fost trecut în umbră, probabil pentru că nomenclatura nu reușea să pătrundă profunzimea ideilor creației sale. Acestora prea mult nu li se poate imputa, veneau dintr-un trecut când prea puțini ajungeau la scoala.

Dar, în anii acestia, ai noii orânduieli a societătii, este de mirare cum mari intelectuali, tobă de carte, în loc să se exprime ca Vlahuță: ”Tot mai citesc măiastra-ți carte,/Desi o stiu pe dinafară!”, găsesc de cuviintă, de la ”înăltimea” lor intelectuală, să răstoarne cupa valorilor cu susul în jos, încercând să se afiseze cu îndrăzneala de a-l înnegura pe Eminescu, în speranta că se va afla si de existența lor.

Si, am aflat cu amară dezamăgire: ”Alte măsti, aceeași piesă,/Alte guri aceeași gamă” (Glosă). Asa că și ”Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii si irozii”, pe care Eminescu îi chinuie, îi molestează prin întrebări căutătoare de valori: ”Au prezentul nu ni-i mare.../N-o să aflu între-ai noțtri vre un falnic juvaer?”

Si intrăm revoltati în ridicolul momentului, când aceste ”juvaere”, care fac schimburi de aprecieri onorate cu decoratii, cu titluri ”Honorris causa”, cu ridicări fictive în grade, si reluăm adecvat șirul de întrebări ale patronului neclintit al literaturii române: ”Nu se nasc glorii pe stradă si la ușa cafenelii,.../Panglicari în ale țării, care joacă și pe funii,/Măști cu toate de renume din comedia minciunii?”

Eminescu nu s-a înregistrat în prostia vremii. Astăzi nici atât nu ar putea sta în rând cu ”intelectualii” storși din revoluție. Atunci Eminescu s-a indignat de vorba falsă despre patrioți pe care îi citau ”toți nerozii”, mânați de interese proprii, astăzi se construiește titlu de ”glorie” prin ridiculizarea patriotismului, doar așa poți primi ”aplauzele grele a canaliei de uliți”.

Ca trăitor în zilele noastre, te întrebi cu ce este de folos societății, oamenilor, în general, un asemenea intelectual autoproslăvit, în comparație cu Eminescu, care la numai 33 de ani, rostește ca un cunoscător de peste 80 de ani, sfaturi pentru tine, omule de peste veacuri,îndemnându-te să îți ascuți discernământul în fața încrengăturilor vieții:

”Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De-ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăși
Intre dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș,
Ce e val ca valul trece.
...........................
De te-ating, să feri în lături,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură”. (Glosă)

De la culturiștii noștri se învață strategia denigrării nației, cum să ducem în lume batjocora la adresa țării, cum să doborâm ceea ce se încearcă a se construi durabil, spre binele tuturor.

Ne atașăm sufletul lângă al lui Eminescu și astfel ne contopim revolta cu a lui, aducându-l în actualitate si dezvăluind adevărata față a acestui grup de intelectuali ai zilelor noastre, ei înșiși coborâți în debara, înclinându-se în fața haimanalei care i-a răsplătit pentru devotamentul lor, apreciindu-i pentru marile deservicii aduse țării, prin murdare denigrări în lumea întreagă.

Cu dreptate, Eminescu condamnă tot ce a pătat prestigiul țării, cu un răsunător ecou în actualitate:

”Prea v-ați arătat arama, sfâșiind această țară,
Prea făcurăți neamul nostru de rușine si ocară,
Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteți - niște mișei!” (Scrisoarea III)

Cu tot ce l-a dăruit Dumnezeu, Eminescu a fost cel mai sincer apărător al românismului, ancorându-se, în ultimii ani ai vieții, în lupta pentru unitatea națională. Eminescu a înălțat ode de preamărire eroilor trecutului, Eminescu s-a solidarizat cu suferința celor rupți de țară din Transilvania. Mai presus de toate, Eminescu este expresia măiastră a limbii române, excelența așezării cuvintelor în vers românesc, adâncimea cugetării filozofice.

Datoria fiecăruia dintre noi este să ne păstrăm luciditatea în tot ceea ce întreprindem modest în folosul comunității, cu tihna gândului că Eminescu păstrează cu demnitate la înălțime stindardul României!.

El este icoana sufletului românesc.

prof.Georgeta Ciobotă
sursa: text si foto Revista ”Dacoromania” nr.70