Despre Schimbarea la față
Acum 78 de ani, chiar în ziua în care a fost lovită Hiroshima, am ajuns la Alexandria, unde urma să locuim, după plecarea din București, iar eu să fiu înscris în clasa I primară!
Pe vremea aceea, anul încă mai avea patru anotimpuri absolut distincte între ele. Toamna începea în Septembrie și ținea trei luni. Se culegeau viile și pomii fructiferi. Varza, alte rădăcinoase și porumbul. Era călduț, adia un vânticel plăcut. Tot aerul era plin de mirosuri care de care mai ademenitoare. Oamenii erau bucuroși, recoltele erau îmbelșugate. Păsările călătoare dădeau anume semne de agitație. La un timp, se adunau, sobor, în locuri de ele știute, unde, măcănind sau gâgâind gălăgios, probabil că se puneau de acord cu rutele și cu șefia cârdului în vederea lungului lor drum spre țările calde. Începea magicul spectacol de culori al pădurilor, crângurilor și boschetelor. Își schimbau verdele viu într-o gamă infinită de nuanțe de galben-portocaliu, arămiu sau roșcat, până la verdele cenușiu, mort. ”Les feuilles mortes” sau ”Folha seca”, dacă vreți. Începeau, apoi, sâcâitoarele ploi mocănești, cu rafale de vânt tăios, cu cer plumburiu, bacovian. Descurajant. În fine, venea la rând :”Te uită cum ninge decembre” care nu se juca! Ningea, ningea de ajungeau uneori troienele ” cât casa” ! Sub această pătură de nea, semănăturile de toamnă stăteau la adăpost. Iar copiii erau pe afară. La derdeluș! La ghețuș! La făcut oameni de zăpadă, cu ochi de cărbune și nas de morcov. Și seara, lângă soba încinsă, se deschidea ușița și gândul prindea aripi în jocul flăcărilor jarului din lemn de esență tare! Și se spuneau povești sau se cânta sau se jucau jocuri vesele de familie. De Crăciun se mergea cu colindul. Uneori ieșeau încăierări între cete. Pe mere și pe nuci. Nu se primeau bani!
De Bobotează crăpau pietrele de ger și-ți îngheța mucul sub nări! Apoi, venea Ziua Ursului! Pe 2 februarie. Ieșea el din bârlog. Dacă era soare, își vedea umbra și se speria! Intra iar la bârlog și mai ținea Iarna șase săptămâni! Dacă nu, rămânea pe afară și venea primăvara mai devreme. Iar de la 1 Martie, chiar venea Zâna cea bună. Care aduce din nou totul la viață. Verde crud, verde crud...cum să nu înnebunești de bucurie alergând spre soare, cu cățeii după tine, cu gâzele, cu albinele roi, cu păsările cântătoare, cu flori, cu flori, zambile și ghiocei...! Și cu Paștele! Miraculoasa înviere ! Venea, apoi, IUNIE ! Ultima lună de școală și, iarăși, Vacanța Mare! Minunata Vacanță Mare. În acel anotimp generos, al culesului mării unduitoare de spice aurii! Al scăldatului la Gropan, Olt sau Dunăre. Al miraculoaselor zile lungi, lungi și al nopților cu cer înstelat și lună imensă, cer pe care urmăreai ”Drumul robilor” și te întrebai dacă acesta duce, cu adevărat, pe tărâmul celălalt!
Ei, vedeți, pe vremea copilăriei mele, aceasta era ”schimbarea la față” ! Totul era în mișcare dar și în permanentă schimbare! Desigur, sensul religios al zilei de azi are o importanță majoră pentru că, în ajunul Patimilor, Mântuitorul s-a arăt în acea neomenească Lumină tocmai pentru a încredința pe discipoli de originea sa divină. Însă eu am ales sensul laic al expresiei tocmai pentru că țin minte că atunci, acum 78 de ani, tatăl meu ” s-a schimbat la față” când a citit că în câteva clipe s-au volatilizat câteva zeci de mii de vieți omenești. Nu se știa mai nimic despre ”Bomba atomică” pe atunci în rândul oamenilor obișnuiți. Dar s-a intuit că ceva s-a întâmplat de așa natură încât nimic nu o să mai fie la fel. Ce să mai vorbim?! Omenirea întreagă ”s-a schimbat la față” din acel moment în care a început ERA ATOMICĂ. Din nefericire, omenirea nu învață mai nimic esențial din lecțiile Istoriei! Iată, pericolul atomic nu este înlăturat cu totul și acest pericol nu este foarte departe de noi! Doamne, apără și păzește! Chiar dacă Pământul nu mai are, mai pe nicăieri, acele patru anotimpuri despre care am povestit, chiar dacă încălzirea aceasta globală are efecte mai mari și mai rapide decât cele despre care am citit, prin 1975, în ”Șocul viitorului” al lui Toffler, totuși mi-e greu să cred că OMENIREA nu va realiza, la timp, că această goană generală către ceva care nu se știe ce e, va trebui, categoric, oprită. Și SCHIMBATĂ ! Schimbată într-un trai mai aproape de esența umană, mai liniștit și îngăduitor, mai bun și mai iertător.
Și...cum spuneam...de azi, de la ”Schimbarea la față”... pică foaia plopului, pleacă puiul cucului, rândunica își îndeamnă puii la zbor, vine Sfânta Maria și...ai terminat-o cu pălăria!












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu