Unde-au fost românii când a murit Cuza?

De Ionel Lazarică 13 Martie 2014, 06:29 Atitudini

Ar putea fi socotit Al.I.Cuza un  vizionar neînteles ca Don Quijote, un presupus eretic ca Giordano Bruno sau un print iluminist care a vazut în viitor?  Poate ca ultima varianta ar fi cea mai potrivita, date fiind realizarile acestui mare român.

Iluminismul a fost un curent filosofic, ideologic si politic din secolul al XVIII lea, ai carui reprezentanti considerau ca ignoranta (întunericul) poate fi înlaturata prin lumina ratiunii umane, chemata sa schimbe o lume dominata de dogmatism si superstitii prin cunoastere si întelegere. Iluminismul promova valori si principii noi, precum: dreptul natural, dobândit prin nastere de catre fiecare individ, de a fi liber; suveranitatea poporului, dreptul natiunilor de a-si hotarî singure soarta, egalitatea în fata legilor si separarea puterilor în stat, singura care putea garanta libertatea indivizilor.

Ideile iluministe s-au constituit într-o critica la adresa absolutismului de orice fel, revolta care a stat la baza spiritului politic modern, ce a animat revolutiile de la jumatatea secolului al XIX lea.

Astfel,la Congresul de la Paris, organizat la sfârsitul razboiului Crimeii (1853-1855), Marile Puteri au readus în discutie problema Principatelor Române si au hotarât convocarea adunarilor ad-hoc, la care sa participle reprezentanti din toate categoriile sociale, pentru a se pronunta în problema unirii. Pentru prima data în istoria noastra, taranii, cei care striveau, vorba poetului  ”între degete, sânii materiei” erau consultati cu privire la o probema politica.

Bunica mea (Dumnezeu s-o odihneasca!) de la care am mostenit interogatia filosofica, care nu avea prea multa carte, dar ar fi putut sa dea oricui lectii de viata, stia din toata istoria noastra, de la parintii ei, un lucru important: ”Cuza a dat pamânt taranilor”.

În 1857, adunarile ad-hoc, atât cea din Moldova, cât si cea din Tara Româneasca, au adoptat rezolutii asemanatoare, prin care cereau realizarea unirii. La Conferinta de la Paris, din 1858, Marile Puteri au adoptat Conventia de la Paris, document ce prevedea organizarea Principatelor Române într-un stat numit “Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei”, dar cu o conducere separata.

Ocolind prevederile conventiei, unionistii români au realizat unirea deplina a Principatelor, prin alegerea unui singur domnitor, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859 în Moldova si la 24 ianuarie 1859 în Tara Româneasca.

Poarta si Austria au denuntat ca ilegala dubla alegere a lui Cuza, cerând convocarea Conferintei de la Paris. În cele din urma,  cele doua state au recunoscut dubla alegere a lui Cuza. Dupa lungi negocieri,  conduse cu abilitate de Costache Negri, Cuza a obtinut, în decembrie 1861, un firman din partea Portii, care permitea unirea deplina.

A doua etapa a domniei lui Cuza a însemnat începutul operei de modernizare a României, prin înfaptuirea unor reforme necesare pentru întreaga societate. Domnul si primul sau ministru, Mihail Kopgalniceanu, erau adeptii modernizarii societatii românesti prin aplicarea consecventa a programului de la 1848, dar fara revolutie.

O problema importanta  era cea a manastirilor închinate locurilor sfinte din Palestina si de la Athos. Acestea erau administrate de calugari greci, astfel încât venituri importante ieseau din tara. Prin Legea secularizarii averilor manastiresti au trecut în stapânirea statului toate proprietatile manastirilor închinate, precum si ale celorlalte manastiri, adica un sfert din teritoriul arabil al tarii. Cu toate protestele Portii si ale puterilor garante, Cuza si-a mentinut  pozitia.

Cuza si Kogalniceanu au pregatit un proiect de reforma agrara care a fost respins de Adunare formata în majoritate din mari proprietari funciari, în aprilie 1864. În numele patriei si a taranilor obiditi, domnul a recurs la o lovitura de stat, la 2 mai 1864. Astfel, Cuza  a dizolvat Adunarea si a pastrat guvernul Kogalniceanu. Ulterior, el a supus aprobarii electoratului, prin plebiscite, o noua constitutie, respectiv Statutul Dezvoltator al Conventiei de la Paris.

Cuza trece la realizarea reformei agrare, promulgata la 14/26 august 1864, ce consacra împroprietarirea taranilor în functie de numarul de vite pe care îl aveau, pe loturile boieresti aflate în folosinta lor. Au fost împroprietarite peste 400 000 de familii, cu circa 1 800 000 ha de teren arabil. Totodata, erau desfiintate claca si alte obligatii în munca ale taranilor. Au fost reformate si alte domenii, precum justitia, comertul si instructiunea publica.

Reformele înfaptuite au determinat coalizarea întregii opozitii, indiferent de ideologie, (“monstruoasa coalitie”) împotriva domnitorului.A fost pusa la cale lovitura de stat, care s-a finalizat la 11 februarie 1866, când un grup de militari si oameni politici l-a obligat pe Al. I.Cuza sa abdice si sa paraseasca tara. Singur, trist si parasit de toti, acest mare binefacator al neamului românesc, a murit în 1873, la Heidelberg, în Germania...

Ca si în cazul lui Mihai Viteazul, primul mare unificator al neamului, care, în mod inexplicabil, a fost luat din mijlocul soldatilor sai de o mâna de straini si taiat cu sabiile la Câmpia Turzii, putem considera exilul si moartea lui Cuza ca fiind unele dintre cele mai abjecte tradari din istoria noastra...

Dupa sfârsitul lui Cuza, versurile lui A. Paunescu, consacrate înaintasului sau, sunt mai actuale ca oricând:
”Eu atât as vrea sa-mi spuneti, aratându-va obrazul
Unde-au fost atunci românii, când a fost taiat Viteazul?”

 

Autor Ionel Lazarică 13 Martie 2014, 06:29 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii