Constantin Brâncoveanu și Brăila
De Prof. Adriana Grigorescu
Situat la locul de întâlnire a trei provincii istorice, Țara Românească, Moldova și Dobrogea, județul Brăila reprezintă una din cele mai vechi unități administrativ-teritoriale ale țării. Datează de la întemeierea Țării Românești (1330), când s-au înfiinţat aceste unităţi administrative Aşezarea Brăila, unde îşi avea reşedinţa pârcălabul, a dat numele său, judeţului, câmpiei şi bălţii.
Prima menţiune documentară certă a oraşului este din 20 ianuarie 1368, când domnul Vladislav Vlaicu dă privilegiu comercial pentru negustorii braşoveni, care pot vinde şi cumpăra în Ţara Românească şi să exporte mărfurile lor per viam Braylam. Constantin C. Giurescu în Istoricul oraşului Brăila consideră că numele de persoană Brăila este tipic românesc, face parte din categoria foarte veche a numelor de persoană terminate în ai (Niculai, Mihai, etc.).
Brăila este ca târg şi port, mai veche decât statul Ţării Româneşti , având în 1330, deja o anumită însemnătate. Forma judeţului este un pentagon neregulat, formând un şes întins întrerupt numai de luncile apelor Siret, Buzău, Călmăţui şi Dunărea.
Un eveniment deosebit a avut loc în timpul domniei lui Radu Paisie (1535-1545) când are loc între iunie 1539 şi 30 oct. 1540 ocuparea oraşului şi a teritoriului înconjurător de către turci, care zidesc o cetate de zid şi formează în jurul ei o raia ce depindea administrativ de această cetate. Domnul Radu Paisie a pierdut temporar domnia în iunie 1539 însă va reveni cu ajutor turcesc. În schimbul acestui ajutor militar, turcii îi cer Brăila iar domnul este de acord.
Turcii i-au spus Ibrail şi au stăpânit-o până în 1828.
Brăila şi raiaua alcătuiau un serhat, adică o cetate din margine, ca şi Giurgiu, Turnu, Chilia, Cetatea Albă şi era administrată de un nazâr, adică de guvernator sau administrator. Dar, nazârul Brăilei avea şi atribuţii militare. Justiţia era atribuită cadiului. În ceea ce priveşte autoritatea tutelară, cetatea şi raiaua Brăilei depindeau de sangiacatul de Silistra.
Raiaua Brăilei a fost cea mai întinsă dintre cele trei înfiinţate pe teritoriul Ţării Româneşti. Ea cuprindea în 1781, 55 de sate, faţă de 35 câte cuprindea raiaua Giurgiului şi numai 3 ale Turnului. Raiaua mai cuprindea proprietăţi întinse împărţite ca fiefuri (has-uri) membrilor familiei sultanului (Odaia Vizirului) şi înalţilor dregători musulmani.
Numărul satelor din raia era în raport cu vremurile de război, din cauza distrugerilor şi prădării. Astfel, harta făcută de ofiţerii austrieci în 1789, cuprindea numai 35 de sate şi silişti. Hotarul raialei începea de la malul Siretului, nu departe de vărsarea râului Buzău, tăia drumul Măxinenilor şi al Gradiştei, ce ducea la Râmnicu Sărat, şi apoi, sub formă de semicerc mergea până la Dunăre, nu departe de formarea Bălţii Brăilei, iar partea nordică ţinea cursul Siretului până la Dunăre. Multe sate din raia aveau nume turceşti: Odaia Paşei, Nazâru, Nadir, Odaia Vizirului, Osmanu, Imina, etc.
Războaiele ruso-turce 1710-1711, din timpul domniilor lui Dimitrie Cantemir în Moldova şi Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească au adus mari distrugeri oraşului şi cetăţii din Brăila. Spre deosebire de Dimitrie Cantemir, care a avut o atitudine deschisă de partea ruşilor, Constantin Brâncoveanu a fost rezervat, aşteptând cu oastea în tabăra de la Urlaţi. Dar, spătarul Toma Cantacuzino, care îi era rudă a pornit cu o parte călărime de partea ruşilor. La Iaşi l-a întâlnit pe Ţarul Petru I şi l-a îndemnat să ocupe Brăila. Ţarul a fost de acord şi i-a dat un corp de oaste, cam 8000 de oameni conduşi de generalul Rőnne şi împreună cu detaşamentul lui Toma Cantacuzino (4000 de oameni) au atacat portul şi Cetatea Brăilei pe 12 iulie 1711. Comandantul turc Daut Paşa a fost de acord la început să se predea fără luptă cu o armata sa, având în schimb, dreptul de a se retrage peste Dunăre. Dar s-a răzgândit şi a începutul asaltului asupra cetăţii şi pe 14 iulie, cetatea este ocupată.
Învingătorii au luat pradă bogată şi se pregăteau să treacă peste Dunăre. Dar pe 15 iulie au primit ştirea despre înfrângerea ţarului la Stănileşti şi încheierea păcii. Generalul Rőnne a fost nevoit să renunţe la cetate şi la robii pe care îi luase. Toma Cantacuzino a plecat şi el în Rusia, împreună cu Dimitrie Cantemir. Faptul că această rudă apropiată a lui Brâncoveanu a complotat împotriva turcilor, a fost unul dintre capetele de acuzare menţionate în firmanul de mazilire a domnului şi familiei sale în 1714.
Domnul Constantin Brâncoveanu a dat ajutoare materiale pentru refacerea oraşului şi a cetăţii Brăila. Tot în anul 1711, Brâncoveanu a restabilit hotarele Ţării Româneşti cu Raiaua Brăilei pentru satele de graniţă: Baldovineşti, Nazâru (Siliştea), Surdila Găiseanca şi Tufeşti. Satul Baldovineşti se află la 12 km de Brăila spre nord-est. Numele său este de la Moș Baldovin, căruia, copil fiind, i-a fost ucis tatăl de către turci. Hrisoavele ne arată că sub domnia lui N. Mavrocordat, la 1717, s-au restabilit hotarele făcute în timpul lui Constantin Brâncoveanu Voievod cu Raiaua Brăila.
Cronicarul Dionisie Fotino scria: Şi pe drumul Baldovineştilor despre Răsărit s-a pus piatră şi pe locul Bisericii de la Baldovineşti, între doi stâlpi de piatră s-a pus şi altă piatră, şi de la Baldovineşti spre nord este o movilă.
Nazâru (Siliştea) se află la 12 km nord-vest de Brăila. Se numeşte aşa de la termenul Nazâr, care era administrator al moşiilor sultanului.
Cronicarul Dionisie Fotino scria: Şi în satul Ciutaci la movila unde se îngropau turcii era hotar vechi şi la Odaia lui Suliman (Odaia Paşii) s-a făcut hotar.
Surdila Găiseanca este la 4 km de gara Făurei. Aici era drumul Poştei vechi spre Bucureşti. Aici, Constantin Brâncoveanu şi N. Mavrocordat au pus semne şi pietre şi au făcut movili şi pe Movila Săpatul despre coastă.
Tufeşti, care este la 39 km de Brăila, s-a numit şi Ceacâru după numele arendaşului moşiei. Are mai multe movile în jurul său, cea mai cunoscută fiind Movila Calului, unde se spune că a plesnit (a murit) calul turcului venit să stabilească hătărnicia raialei.
Stabilirea graniţelor de teritoriu între Ţara Românească şi Raiaua Brăilei era necesară din cauza jafurilor turceşti.
Cronicarul Dionisie Fotino scria: Şi pe Movila Calului s-a pus piatră, tăindu-se Movila în două şi rămânând jumătate a turcilor şi jumătate a Ţării Româneşti.
Acelaşi cronicar scria despre Crucea unde Duminica mergeau cei bolnavi înainte de răsăritul soarelui; se rugau, ocoleau crucea şi cu credinţă se vindecau. Şi vitele bolnave erau aduse la cruce. Întotdeauna ce se păstrează în amintirea şi poveştile celor bătrâni se apropie de ceea ce a fost, de adevăr.
O legendă frumoasă legată de domnul Constantin Brâncoveanu şi locurile brăilene povesteşte despre satul Domniţa, sat component al comunei Râmnicelu: Domnul Constantin Brâncoveanu avea domenii întinse în această zonă şi una dintre nepoatele sale a fost răpită de turci şi ţinută în captivitate. În timp ce se îndreptau spre Istanbul, pe teritoriul actual al satului au fost ajunşi de un prinţ arab, care contra unei sume mari de bani plătită turcilor a răscumpărat-o. O altă variantă spune că în nordul satului se afla o movilă numită Trei Câini, unde ar fi fost omorâtă nepoata lui Constantin Brâncoveanu, numită Domniţa.9 Satul Domniţa se numeşte astăzi Mihail Kogălniceanu.
Comuna Râmnicelu este situată în partea ne nord-vest a judeţului Brăila, în zona de contact a Câmpiei Buzăului cu Câmpia Brăilei, pe cursul inferior al Buzăului.
Tot legat de domnul Constantin Brâncoveanu este podul făcut peste Siret, la locul numit Vadul lui Iani, de unde s-a ajuns la numele Comunei Vădeni, care are în componenţă Baldovineşti şi Pietroiu (aflate la 11 km de Brăila). Pe aici treceau poştalioanele dinspre Moldova spre Ţara Românească şi avea o cârciumă grecul Iani.
Arhiepiscopul Ioan Cassian al Dunării de Jos considera pe domnul Constantin Brâncoveanu al doilea ctitor al Mănăstirii Măxineni cetate de cultură şi civilizaţie Brâncoveanu a dat Mănăstirii ajutoare materiale consistente şi a realizat reconstruirea chiliilor, a zidurilor şi a bisericii.
Mănăstirea este la 35 km nord-vest de Brăila, pe drumul spre Focşani a fost ctitorită de domnul Ţării Româneşti, Matei Basarab, în 1637. Zidurile înalte şi groase de 1.5 m îi atribuie mănăstirii un rol de apărare, mai ales în faţa năvălirilor tătare. În 1718, când tătarii întră din nou în Ţara Românească, domnul Nicolae Mavrocordat va trimite pentru tratative doi înalţi demnitari la Mănăstirea Măxineni, ceea ce arată importanţa locului. Biserica Mănăstirii are hramul Sfântul Ioan Botezătorul şi... În 1917 a avut de suferit din cauza bombardamentului armatei germane, când se prăbuşesc zidurile, iar armata rusă distruge un depozit de muniţii. După 1990 au loc ample lucrări de restaurare şi în 2004 are loc sfinţirea mănăstirii în prezenţa lui IPS Cassian al Dunării de Jos, moment în care primeşte al doilea hram al Sf. Voievod Ştefan cel Mare.
Istoricul Nicolae Iorga spune Domnia lui Constantin Brâncoveanu este o monarhie culturală. El a vrut să reînvie ceva din splendoarea Bizanţului.
Doina Mândru, istoric de artă şi Director al Complexului Mogoşoaia scria: a fost singurul domn care nu a scos sabia din teacă, un om blând şi iubitor de oameni, de cultură şi de biserică. Are 45 de ctitorii, din care 25 directe şi 20 cu intervenţii.
Poetul Ioan Alexandru în poezia Hurezi:
Nu după războaie a ctitorit...
Ci din tihna bucuriei lui
Din credinţa sa după Dreptate.
Autor Prof. Adriana Grigorescu
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu