AECCSC precizează: Nu vom uita niciodată acest comportament arogant, insultător şi discriminator al Cancelarului Nehammer
În legătură cu declaraţia făcută de cancelarul Austriei, Karl Nehammer, pentru publicaţia germană TAZ cu privire la menţinerea veto-ului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, Asociaţia pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice (AECCSC) precizează:
1. Nu vom uita niciodată acest comportament arogant, insultător şi discriminator al Cancelarului Nehammer care îşi minte proprii cetăţeni atunci când spune că există o legătură între numărul de migranţi din Austria şi intrarea României în spaţiul Schengen. Şi copii din Austria ştiu că România nu are graniţă cu Austria şi că nu e în Schengen;
2. Prin intrarea României în Schengen, numărul de migranţi care ajung în Austria ar fi mai mic pentru că 600 de poliţişti unguri care păzesc graniţa cu România ar putea păzi alte graniţe cu probleme pe unde trec migranţii care ajung în Austria;
3. Cancelarul Nehammer vorbeşte despre "dreptul fiecărui stat membru să îşi urmărească interesele naţionale" omiţând să spună că acest lucru se poate face numai cu respectarea angajamentelor şi Tratatelor UE care menţionează cooperarea loială în interiorul Uniunii Europene. Pe principiul menţionat de Nehammer, România ar trebui să naţionalizeze mâine toate activele austriece de pe teritoriul său pentru a putea acoperi pierderile cauzate de neaderarea la spaţiul Schengen;
4. Camioanele şi tirurile care poluează în vămi degeaba contribuie la accelerarea schimbărilor climatice care sunt principalul factor generator de migraţie, conform Organizaţiei Naţiunilor Unite. Acest lucru înseamnă că atunci când ţine camioanele în vămi degeaba, acest cancelar incompetent contribuie la fluxul de migranţi către Austria;
5. Vom continua demersurile legale în care credem pentru ca regulile Uniunii Europene să fie respectate şi drepturile românilor şi bulgarilor de a face parte din spaţiul Schengen să fie recunoscute. Suntem convinşi că vom reusi!
Răzvan Nicolescu,
Preşedinte AECCSC












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu