1940. Pierderea Basarabiei si a nordului Bucovinei. Rezistenta lui Nicolae Iorga (I)
De Redactia
În momentul Ultimatumului sovietic din iunie 1940, Nicolae Iorga a reusit sa formeze în jurul sau un grup de rezistenta în cadrul Consiliului de Coroana, alcatuit la început din 11 oameni, grup redus apoi la sase. Acestia au respins Ultimatumul pana la capat.
Despre ei, Regele Carol al II-lea scria: „Numele lor merita sa fie înscrise cu litere de aur în cartea demnitatii românesti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Stefan Ciobanu, Ernest Urdareanu.”
Dupa cedarea Basarabiei si a nordului Bucovinei, istoricul va începe o campanie de presa pentru a demonstra doua lucruri: apartenenta de drept a celor doua provincii la România; caracterul injust al Ultimatumului si al ocupatiei sovietice. În legatura cu viitorul pamânturilor românesti rapite ramânea optimist; asa îsi încheie articolul cea mai mare durere: „Dar este o vorba pentru astfel de ceasuri, Morile lui Dumnezeu macina încet dar sigur.”
Iorga a fost initiatorul Memoriului de protest fata de ocupatia straina, înaintat la 2 iulie 1940 Comisiei de Afaceri Straine a Senatului; semnau si Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, G.G. Mironescu, dr. G. Angelescu, Ion Mihalache, Nicolae Chirculescu, Octavian Taslaoanu, Gheorghe Bratianu, Nicolae Polizu-Micsunesti, Gheorghe Popp, dr. Al. Dobrescu, T,G. Emendi, Gh. Cipaianu, Ion Lugosianu. De asemenea, Nicolae Iorga a încercat sa grupeze toate fortele patriotice într-o formatiune de salvare a tarii; o numea „Uniunea Sacra”.
Le începutul lui iulie 1940, zilnic agentii Sigurantei, care-l urmareau pe Nicolae Iorga, raportau actiuni sau declaratii ale acestuia de condamnare a Ultimatumului sovietic. Într-un astfel de raport se consemna declaratia istoricului în fata unui grup de prieteni ai sai: este hotarât sa înceapa o „campanie imensa contra Sovietelor”; va face apel la vechii sai prieteni intelectuali, pentru a face conferinte în Bucuresti si în Tara, în care sa atace URSS; va tine si un ciclu de conferinte sub titlul generic Conditiile colaborarilor internationale, care, pe cât posibil, va fi difuzat si în Basarabia; va tipari o brosura cu titlul „Noi luptam pentru dreptul nostru”, în care va retipari articole publicate în „Neamul Românesc”.
Totodata, istoricul se arata indignat în fata dezordinii în care se facuse evacuarea din regiunile pierdute. Patriarhul, Nicodim Munteanu îi scrisese despre pierderea a numeroase documente istorice si valori bisericesti ale manastirilor din Basarabia si nordul Bucovinei; neglijenta vicarului Bucovinei si a „clericilor ghiftuiti, cari au cautat sa-si scape pielea fugind fara sa ia cu ei aceste obiecte scumpe”.
Retras la Valenii de Munte, Nicolae Iorga a încercat sa-si puna în practica ideea formarii „Uniunii Sacre” a fortelor politice patriotice, a intelectualilor; se dorea un efort comun, indiferent de relatiile interumane, care uneori fusesera conflictuale, din perioada anterioara. Iuliu Maniu l-a folosit ca emisar al sau pe Polizu-Micsunesti, pe care-l va trimite cu o scrisoare la Valenii de Munte în care recunoaste ca memoriul din 2 iulie fusese facut la initiativa istoricului; conform unui agent al Sigurantei ce vazuse scrisoarea, Maniu credea sa se facuse doar un prim pas, invitându-l pe Nicolae Iorga alaturi de partidele istorice, pentru salvarea tarii.
Raspunsul a venit imediat: si Iorga socotea necesar „ca toti oamenii de bine din tara sa-si dea mâna pentru a putea salva ce a mai ramas”. Facea si o propunere concreta: crearea unui organism politic, având titulatura acceptata deja - „Uniunea Sacra” - din care sa faca parte national-taranistii, national-liberalii, national-crestinii, majoritatea consilierilor regali si personalitati neangajate politic; scopul declarat era opunerea fata de cedarea de teritorii în partea de Vest sau Sud a României.
Tot pe cale epistolara a încercat si apropierea de liberali, trimitând o scrisoare la 10 iulie 1940 lui Dinu Bratianu caruia îi propunea formarea unui Guvern de uniune nationala, pentru a se evita crearea unuia legionar; dar, venea si cu o idee de neacceptat de catre partidele politice - noul Guvern sa-l sustina pe Regele Carol al II-lea, tocmai acela care instaurase Dictatura Regala, desfiintase partidele politice si avusese o mare vina pentru pierderile teritoriale, Dinu Bratianu a raspuns ca „’gruparea liberala si cea national-taranista de mult hotarâsera constituirea „Uniunii Sacre” care o botezasera Blocul Uniunii Opozitiei; se declara de acord cu programul de aparare a granitelor de Vest si Sud propus de Iorga, dar nu spunea nimic despre strângerea în jurul Regelui, ceea ce echivala cu un refuz. Mai ales national-taranistii afirmau ca problema pastrarii granitelor era legata de solutionarea mai întâi a problemelor interne, vizând revenirea la sistemul democratic parlamentar.
Rezerva taranistilor a provocat si replierea liberalilor. Astfel, ideea „Uniunii Sacre”, desi laudata de cei mai multi, a cazut. Iorga îsi anunte apropiatii, pe 26 iulie, ca si-a dat seama de aceasta si, ca urmare intentiona sa strânga în jurul sau elementele nationaliste tinere, ca si pe nationalistii pe care-i conducea în 1916; lânga acestia urmau sa fie chemati intelectualii transilvaneni, basarabeni si bucovineni.
Pentru a face un plan eficace de actiune istoricul a încercat sa-i adune la Valenii de Munte chiar pe reprezentatii românilor din teritoriile pierdute, cei care cunosteau cel mai bine situatia, având totodata, si autoritate asupra refugiatilor basarabeni si bucovineni. Pe 2 si 3 iulie 1940, a primit acasa mai multi parlamentari, sfatuindu-se îndelung cu ei.
Împreuna cu Ion Inculet, Stefan Ciobanu, Pan Halipa, Gheorghe Buzdugan, generalul Popovici s.a. hotarî editarea unei Carti albe, cu expunere, pe baza de documente, a politicii românesti în .Basarabia si a ocuparii ei de catre rusi. Pentru o informare cât mai buna s-a cerut economistului Virgil Madgearu detalii asupra fondurilor speciale pentru înzestrarea Armatei în ultimi opt ani. Iorga era convins ca se facuse o greseala retragând din Basarabia o parte a tineretului; tinerii trebuiau sa ramâna acolo, pentru a se opune politicii de rusificare. O întrevedere a avut si cu consilierii regali G.G. Mironesou, dr.O. Angelescu, general Vaitoianu, pe tema intentiilor germane privind Transilvania.
În alt raport al agentilor Sigurantei se anunta ca Nicolae Iorga acceptase propunerea lui Ion Inculet de a participa la activitatea Cercului Basarabenilorr unde urma sa conduca, actiunile în domeniul istoric si national; se intentiona si editarea unui ziar al refugiatilor.
La Valenii de Munte au fost adapostiti mai multi refugiati basarabeni si bucovineni. La începutul lui iulie 1940, au fost gazduite la Caminul Ligii Culturale si unele personalitati venite de la Chisinau: Ion Inculet, preotul Ion Erhan, maiorul Botea - toti cu familiile.
Un Comitet format din primarul Nicolae Arghir, din comandantul Garzii Nationale a Frontului Renasterii Nationale (partidul lui Carol a l II-lea), Nicolae Frates, presedintele sectiei locale a Ligii Culturale, Ion Zarafirescu, seful Politiei, Nicu Vladescu - a luat masurile necesare pentru încartiruirea a 200 refugiati, în special intelectuali din Basarabia.
Pe ideea coordonarii luptei pentru reluarea teritoriilor rapite, a fost format un Comitet de initiativa la Valenii de Munte, pe 14 iulie 1940. Printre altii, intrau aici Nicolae Iorga, dr. Petru Topa, Andrei Radulescu, generalul Schina, Ion Inculet, Dumitru Munteanu-Râmnic; era denumit „de salvare a Neamului”; îl avea ca secretar general pe Stefan Ciobanu.
Prima masura a fost strângerea unui fond pentru propaganda, la care Iorga contribuia cu 50.000 lei. Acesta punea la dispozitia Comitetului, gratuit, si Tipografia „Datina Româneasca” , pentru publicarea unei carti cu titlul Viata româneasca în Basarabia. Aurelian Sacerdoteanu, unul din fostii studenti ai istoricului, era însarcinat sa organizeze o campanie rationala de propaganda.
În semn de solidaritate, Comitetul hotara invitarea la cursurile Universitatii Populare a 300 refugiati basarabeni si bucovineni. Initiativa fusese a lui Nicolae Iorga, care solicitase si sprijinul autoritatilor locale. Tot Comitetul de initiativa hotara ca la 25 iulie sa-i fie prezentat Regelui un memoriu (alcatuit de Nicolae Iorga, Ion Inculet, Stefan Ciobanu, Pan Halipa), cerând înfiintarea unui subsecretariat de Stat al refugiatilor din Basarabia si Bucovina si introducerea unei ore pe zi la Radio Bucuresti destinata special celor doua provincii.
Va continua
Sursa: revista Dacoromania
Despre ei, Regele Carol al II-lea scria: „Numele lor merita sa fie înscrise cu litere de aur în cartea demnitatii românesti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Stefan Ciobanu, Ernest Urdareanu.”
Dupa cedarea Basarabiei si a nordului Bucovinei, istoricul va începe o campanie de presa pentru a demonstra doua lucruri: apartenenta de drept a celor doua provincii la România; caracterul injust al Ultimatumului si al ocupatiei sovietice. În legatura cu viitorul pamânturilor românesti rapite ramânea optimist; asa îsi încheie articolul cea mai mare durere: „Dar este o vorba pentru astfel de ceasuri, Morile lui Dumnezeu macina încet dar sigur.”
Iorga a fost initiatorul Memoriului de protest fata de ocupatia straina, înaintat la 2 iulie 1940 Comisiei de Afaceri Straine a Senatului; semnau si Iuliu Maniu, Dinu Bratianu, G.G. Mironescu, dr. G. Angelescu, Ion Mihalache, Nicolae Chirculescu, Octavian Taslaoanu, Gheorghe Bratianu, Nicolae Polizu-Micsunesti, Gheorghe Popp, dr. Al. Dobrescu, T,G. Emendi, Gh. Cipaianu, Ion Lugosianu. De asemenea, Nicolae Iorga a încercat sa grupeze toate fortele patriotice într-o formatiune de salvare a tarii; o numea „Uniunea Sacra”.
Le începutul lui iulie 1940, zilnic agentii Sigurantei, care-l urmareau pe Nicolae Iorga, raportau actiuni sau declaratii ale acestuia de condamnare a Ultimatumului sovietic. Într-un astfel de raport se consemna declaratia istoricului în fata unui grup de prieteni ai sai: este hotarât sa înceapa o „campanie imensa contra Sovietelor”; va face apel la vechii sai prieteni intelectuali, pentru a face conferinte în Bucuresti si în Tara, în care sa atace URSS; va tine si un ciclu de conferinte sub titlul generic Conditiile colaborarilor internationale, care, pe cât posibil, va fi difuzat si în Basarabia; va tipari o brosura cu titlul „Noi luptam pentru dreptul nostru”, în care va retipari articole publicate în „Neamul Românesc”.
Totodata, istoricul se arata indignat în fata dezordinii în care se facuse evacuarea din regiunile pierdute. Patriarhul, Nicodim Munteanu îi scrisese despre pierderea a numeroase documente istorice si valori bisericesti ale manastirilor din Basarabia si nordul Bucovinei; neglijenta vicarului Bucovinei si a „clericilor ghiftuiti, cari au cautat sa-si scape pielea fugind fara sa ia cu ei aceste obiecte scumpe”.
Retras la Valenii de Munte, Nicolae Iorga a încercat sa-si puna în practica ideea formarii „Uniunii Sacre” a fortelor politice patriotice, a intelectualilor; se dorea un efort comun, indiferent de relatiile interumane, care uneori fusesera conflictuale, din perioada anterioara. Iuliu Maniu l-a folosit ca emisar al sau pe Polizu-Micsunesti, pe care-l va trimite cu o scrisoare la Valenii de Munte în care recunoaste ca memoriul din 2 iulie fusese facut la initiativa istoricului; conform unui agent al Sigurantei ce vazuse scrisoarea, Maniu credea sa se facuse doar un prim pas, invitându-l pe Nicolae Iorga alaturi de partidele istorice, pentru salvarea tarii.
Raspunsul a venit imediat: si Iorga socotea necesar „ca toti oamenii de bine din tara sa-si dea mâna pentru a putea salva ce a mai ramas”. Facea si o propunere concreta: crearea unui organism politic, având titulatura acceptata deja - „Uniunea Sacra” - din care sa faca parte national-taranistii, national-liberalii, national-crestinii, majoritatea consilierilor regali si personalitati neangajate politic; scopul declarat era opunerea fata de cedarea de teritorii în partea de Vest sau Sud a României.
Tot pe cale epistolara a încercat si apropierea de liberali, trimitând o scrisoare la 10 iulie 1940 lui Dinu Bratianu caruia îi propunea formarea unui Guvern de uniune nationala, pentru a se evita crearea unuia legionar; dar, venea si cu o idee de neacceptat de catre partidele politice - noul Guvern sa-l sustina pe Regele Carol al II-lea, tocmai acela care instaurase Dictatura Regala, desfiintase partidele politice si avusese o mare vina pentru pierderile teritoriale, Dinu Bratianu a raspuns ca „’gruparea liberala si cea national-taranista de mult hotarâsera constituirea „Uniunii Sacre” care o botezasera Blocul Uniunii Opozitiei; se declara de acord cu programul de aparare a granitelor de Vest si Sud propus de Iorga, dar nu spunea nimic despre strângerea în jurul Regelui, ceea ce echivala cu un refuz. Mai ales national-taranistii afirmau ca problema pastrarii granitelor era legata de solutionarea mai întâi a problemelor interne, vizând revenirea la sistemul democratic parlamentar.
Rezerva taranistilor a provocat si replierea liberalilor. Astfel, ideea „Uniunii Sacre”, desi laudata de cei mai multi, a cazut. Iorga îsi anunte apropiatii, pe 26 iulie, ca si-a dat seama de aceasta si, ca urmare intentiona sa strânga în jurul sau elementele nationaliste tinere, ca si pe nationalistii pe care-i conducea în 1916; lânga acestia urmau sa fie chemati intelectualii transilvaneni, basarabeni si bucovineni.
Pentru a face un plan eficace de actiune istoricul a încercat sa-i adune la Valenii de Munte chiar pe reprezentatii românilor din teritoriile pierdute, cei care cunosteau cel mai bine situatia, având totodata, si autoritate asupra refugiatilor basarabeni si bucovineni. Pe 2 si 3 iulie 1940, a primit acasa mai multi parlamentari, sfatuindu-se îndelung cu ei.
Împreuna cu Ion Inculet, Stefan Ciobanu, Pan Halipa, Gheorghe Buzdugan, generalul Popovici s.a. hotarî editarea unei Carti albe, cu expunere, pe baza de documente, a politicii românesti în .Basarabia si a ocuparii ei de catre rusi. Pentru o informare cât mai buna s-a cerut economistului Virgil Madgearu detalii asupra fondurilor speciale pentru înzestrarea Armatei în ultimi opt ani. Iorga era convins ca se facuse o greseala retragând din Basarabia o parte a tineretului; tinerii trebuiau sa ramâna acolo, pentru a se opune politicii de rusificare. O întrevedere a avut si cu consilierii regali G.G. Mironesou, dr.O. Angelescu, general Vaitoianu, pe tema intentiilor germane privind Transilvania.
În alt raport al agentilor Sigurantei se anunta ca Nicolae Iorga acceptase propunerea lui Ion Inculet de a participa la activitatea Cercului Basarabenilorr unde urma sa conduca, actiunile în domeniul istoric si national; se intentiona si editarea unui ziar al refugiatilor.
La Valenii de Munte au fost adapostiti mai multi refugiati basarabeni si bucovineni. La începutul lui iulie 1940, au fost gazduite la Caminul Ligii Culturale si unele personalitati venite de la Chisinau: Ion Inculet, preotul Ion Erhan, maiorul Botea - toti cu familiile.
Un Comitet format din primarul Nicolae Arghir, din comandantul Garzii Nationale a Frontului Renasterii Nationale (partidul lui Carol a l II-lea), Nicolae Frates, presedintele sectiei locale a Ligii Culturale, Ion Zarafirescu, seful Politiei, Nicu Vladescu - a luat masurile necesare pentru încartiruirea a 200 refugiati, în special intelectuali din Basarabia.
Pe ideea coordonarii luptei pentru reluarea teritoriilor rapite, a fost format un Comitet de initiativa la Valenii de Munte, pe 14 iulie 1940. Printre altii, intrau aici Nicolae Iorga, dr. Petru Topa, Andrei Radulescu, generalul Schina, Ion Inculet, Dumitru Munteanu-Râmnic; era denumit „de salvare a Neamului”; îl avea ca secretar general pe Stefan Ciobanu.
Prima masura a fost strângerea unui fond pentru propaganda, la care Iorga contribuia cu 50.000 lei. Acesta punea la dispozitia Comitetului, gratuit, si Tipografia „Datina Româneasca” , pentru publicarea unei carti cu titlul Viata româneasca în Basarabia. Aurelian Sacerdoteanu, unul din fostii studenti ai istoricului, era însarcinat sa organizeze o campanie rationala de propaganda.
În semn de solidaritate, Comitetul hotara invitarea la cursurile Universitatii Populare a 300 refugiati basarabeni si bucovineni. Initiativa fusese a lui Nicolae Iorga, care solicitase si sprijinul autoritatilor locale. Tot Comitetul de initiativa hotara ca la 25 iulie sa-i fie prezentat Regelui un memoriu (alcatuit de Nicolae Iorga, Ion Inculet, Stefan Ciobanu, Pan Halipa), cerând înfiintarea unui subsecretariat de Stat al refugiatilor din Basarabia si Bucovina si introducerea unei ore pe zi la Radio Bucuresti destinata special celor doua provincii.
Va continua
Sursa: revista Dacoromania
Autor Redactia
Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu