2 Decembrie 2016, zi liberă pentru salariaţii din sectorul public
Miercuri, 23 noiembrie 2016, guvernul a aprobat un proiect de hotărâre prin care ziua de vineri, 2 decembrie 2016, va fi zi liberă pentru salariații din sectorul public. Hotărârea a fost adoptată în contextul în care 30 noiembrie, Sfântul Andrei și 1 decembrie, Ziua Națională a României sunt zile nelucrătoare de sărbătoare legală.
Conform purtătorului de cuvânt al guvernului ” potrivit prevederilor hotărârii, ziua de 2 decembrie va fi recuperată sâmbătă, 17 decembrie 2016, sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până pe 16 decembrie 2016.
Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activității.
De asemenea, pentru funcționarea justiției ca serviciu public, dispozițiile prezentei hotărâri nu se aplică magistraților şi altor categorii din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în data de 2 decembrie 2016 şi nici participanților în aceste procese.
Totodată, dispozițiile nu se aplică angajaților din cadrul Trezoreriei statului care desfășoară activități stabilite prin Normele metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2016, aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice”.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu