Alegeti Trenurile Soarelui pentru calatoriile spre litoral!
Timp de trei luni, până la 15 septembrie veţi avea la dispoziţie peste 40 de trenuri, care vor asigura legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.
Trenurile vor circula într-un program asfel alcătuit încât toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii.
De asemenea, majoritatea trenurilor care sosesc din țară vor avea legături frecvente între Constanța și stațiuni.
PENTRU TURIȘTII DIN CRAIOVA, LEGĂTURA CU CONSTANȚA ȘI RETUR VA FI REALIZATĂ CU UN TREN DIRECT, IAR PENTRU CEI DIN BRAȘOV, CU DOUĂ TRENURI DIRECTE.
Pasagerii CFR Călători au posibilitatea de a călători la tarife reduse, prețurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile (http://www.cfrcalatori.ro/5111).
Prețul pentru o călătorie București - Constanța, fără reduceri, este de 30,50 la tren R și de 62 lei la tren IR. Un bilet dus-întors are 10% reducere din tariful de transport și costă la cls a-2-a, 54,9 lei la tren R și 112,40 lei la tren IR, iar la cumpărarea cu o anticipație de peste 21 de zile reducerea este de 25% din tariful de transport și biletul la cls a 2-a costă 47,5 lei la tren IR și 22,9 lei la tren R. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 25% şi chiar până la 30% la cumpărarea online.
TRENURILE LITORAL care circulă fără opriri intermediare, între București Nord şi Constanța, ajung la destinație în aproximativ două ore. Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta București – Constanța, este în medie de circa 2 ore și 20 minute.
TRENURILE TINERETULUI vor circula din 18 iunie, ca trenuri RegioExpres:
-R 2801 în relaţia Sibiu (pl. 18:40) - Râmnicu Vâlcea (pl. 21:02) - Piteşti (pl. 00:55) - București Nord (pl. 03:00) - Constanța (sos 06:14) - Mangalia (sos 08:02).
-R 2802 în relaţia Mangalia (pl. 18:16) – Constanța (pl. 20:05) -București Nord (pl. 23:10) - Pitești (sos. 01:17) - Râmnicu Vâlcea (sos. 04:49) - Sibiu (sos. 07:22).
Pentru a facilita accesul turiștilor la DELTA DUNĂRII, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord – Tulcea Oraș și retur. De asemenea, în fiecare zi, cele 4 trenuri (2 dus/ 2 întors) din graficul zilnic vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.
De la București la Constanța și retur, pasagerii își vor putea transporta zilnic și BICICLETA în trenurile IR 1985, IR 1582, IR 1587, IR 1588. Tariful pentru transportul unei biciclete este de10 lei la tren IR (detalii în pagina (http://www.cfrcalatori.ro/216).
CFR Calatori












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu