Brăila | 7500 lei amenzi pentru nerespectarea regulilor covid

De IPJ Braila 24 Februarie 2022, 19:56 Administrative

Au fost desfăşurate 10 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă. La evenimentul din data de 23.02.2022 au participat poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.

În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 20 de societăți comerciale și au controlat 57 de vehicule, 12 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.

Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare totală de 7.500 de lei.

 

 

Autor IPJ Braila 24 Februarie 2022, 19:56 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii