SIGURANŢA PARTICIPANŢILOR LA TRAFIC, ÎN ATENŢIA POLIŢIŞTILOR BRĂILENI

De IPJ Braila 08 Septembrie 2016, 08:37 Administrative

Poliţiştii brăileni au verificat peste 200 de autovehicule destinate transportului public de persoane şi au aplicat 50 de sancţiuni contravenţionale, în urma unei acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.

În perioada 05-06 septembrie a.c., Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat, la nivel naţional, o acţiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane.

În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au verificat 212 autovehicule destinate transportului de persoane şi au constatat 50 de abateri, pentru care au aplicat amenzi în valoare totală de 24.300 de lei.

Astfel, transportatorilor de persoane le-au fost aplicate 6 sancţiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului, 8 pentru opriri neregulamentare, 5 pentru transport de persoane în plus, 3 pentru că au condus un autovehicul cu defecţiuni tehnice.

De asemenea, în două cazuri, s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

 

Autor IPJ Braila 08 Septembrie 2016, 08:37 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii