RECOMANDĂRI ALE POLIŢIŞTILOR PENTRU PREVENIREA CAZURILOR DE ÎNEC

De IPJ Braila 20 Iulie 2017, 21:35 Administrative

Prevenirea cazurilor de înec reprezintă o prioritate pentru Poliţia Transporturi, având în vedere faptul că, în lunile iunie și iulie, la nivelul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi s-au înregistrat şase decese prin înec în fluviul Dunărea.

Persoanele în cauză au plecat la scăldat sau la pescuit, iar din cauza neatenției, consumului de alcool sau a altor factori, tratați cu ignoranță de către cei în cauză, a survenit decesul.

În acest scop, pe perioada sezonului estival, Poliția Transporturi, Poliția de Frontieră și Autoritatea Navală Română cooperează pentru prevenirea unor astfel de evenimente, fiind demarate activități specifice pe linia asigurării siguranței pe apă.

Astfel, se aduc în atenţia cetățenilor nivelurile de risc şi consecinţele unor conduite neadecvate şi se recomandă adoptarea unor măsuri de autoprotecție, pentru evitarea unor accidente tragice.

Principalele cauze care generează producerea de evenimente sau incidente sunt:
-Scăldatul în fluviul Dunărea în locuri neamenajate;
-Practicarea sporturilor nautice fără luarea măsurilor de siguranță;
-Nerespectarea reglementărilor în vigoare în ceea ce priveşte navigaţia ambarcaţiunilor de agrement;
-Neefectuarea sarcinilor de serviciu obligatorii de către personalul navigant, consumul de alcool;
-Stările conflictuale şi acte de violenţă existente între pescari sau între călători îmbarcați.

Pentru prevenirea cazurilor de înec, poliţiştii recomandă:
-Evitaţi consumul de alcool sau substanțe stupefiante!
-Scăldatul să se facă doar în locuri special amenajate!
-Evitaţi să vă îndepărtaţi de mal în cazul în care nu sunteţi buni înotători!
-În cazul îmbarcării, indiferent de tipul ambarcațiunii pe care vă aflaţi, utilizaţi vesta de salvare și evitaţi ridicarea în picioare, pe parcursul deplasării, pentru eliminarea riscului de cădere peste bord!

 

Autor IPJ Braila 20 Iulie 2017, 21:35 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii