Perchezitii in Braila
Polițiștii brăileni, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat 13 percheziții și au pus în aplicare 10 mandate de aducere, în vederea probării activității infracționale a unor persoane bănuite de obţinere ilegală de fonduri.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada 2013-2016, asociaţia unor centre de îngrijire persoane vârstnice ar fi solicitat şi beneficiat de subvenţii de la bugetul de stat, care trebuiau să fie utilizate în exclusivitate pentru serviciile de asistenţă socială.
Aceasta ar fi obţinut fondurile respective folosindu-se de documente fictive, dar şi de sprijinul unui angajat al unei instituţii publice din domeniu.
Pe lângă cele 2 mandate de aducere puse în aplicare iniţial, pe parcursul cercetărilor, au mai fost emise şi puse în executare alte 8 mandate.
De asemenea, poliţiştii au ridicat mai multe documente şi înscrisuri, în vederea continuării cercetărilor.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu