Braila prima la Caravana de Educație Financiară, un proiect derulat de ING Bank România și FNaP ProEdu în toată țara

Trei echipe de elevi din Brăila, Sibiu și Galați au fost premiate în cadrul concursului de idei de afaceri organizat în cadrul Caravanei de Educație Financiară, un proiect derulat de ING Bank România în colaborare cu Federația Națională a Părinților FNaP ProEdu. Pe lângă cele trei echipe câștigătoare, alte cinci au primit mențiuni speciale, iar valoarea totală a premiilor a depășit 17.000 de euro net. Proiectele premiate au demonstrat cum pot fi puse în practică idei curajoase, implicare, educație financiară, gândire antreprenorială și muncă în echipă. În total, peste 10.000 de elevi din 81 de licee din București și din alte 22 de orașe din țară au participat la cursurile susținute în cadrul ediției de primăvară 2026 a Caravanei de Educație Financiară, care a reprezentat a treia ediție națională de la lansarea proiectului. Timp de trei săptămâni, în lunile martie și aprilie, zeci de voluntari de la ING Bank România au predat ore de educație financiară în licee din întreaga țară, acoperind orașe precum Arad, Bacău, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj Napoca, Constanța, Făgăraș, Focșani, Galați, Iași, Miercurea Ciuc, Otopeni, Ploiești, Reșița, Sebeș, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Timișoara, Tulcea, Vaslui și Zalău. Programul include o oră de curs susținută de voluntari specializați, urmată de un concurs de idei de afaceri cu premii acordate de ING Bank.
Concursul este un test al cunoștințelor financiare ale elevilor de clasa a noua și a zecea, pe de o parte, iar pe de altă parte, o explorare a imaginației și capacității de organizare și lucru în echipă a adolescenților, în crearea unui proiect de business. La concursul cu premii oferite de ING Bank Romania s-au înscris peste 200 de echipe.
„Educația financiară este una dintre competențele care îi ajută pe tineri să fie mai siguri pe alegerile lor, astăzi și pe termen lung. Prin Caravana de Educație Financiară, mergem direct în licee din toată țara și vorbim pe limba adolescenților despre bani, planificare și idei de business. Ne bucurăm să vedem interesul și creativitatea lor și să știm că, împreună cu partenerii noștri și cu colegii voluntari ING, contribuim la un impact real în comunități.” a declarat Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.
Cinci elevi de la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Brăila au câștigat concursul cu tema „Organizarea unui eveniment de strângere de fonduri pentru dotarea și lansarea postului de radio al liceului”, la care fondul de premiere a depășit 17000 de euro net. Iată lista completă a câștigătorilor acestui concurs:
Locul 1: echipa The Quintessence de la Colegiul Național „Nicolae Iorga” din Brăila, câte 1200 de euro per coechipier;
Locul 2: echipa Bostratura de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din, Sibiu, câte 750 de euro per coechipier;
Locul 3: echipa Ban0masters de la Colegiul Național „Costache Negri” din Galați, câte 500 de euro per coechipier;
5 mențiuni speciale (premiul constând în câte 500 de euro per coechipier):
Echipa Golden Minds de la Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil” din Brașov
Echipa Apex de la Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad
Echipa Gardienii bugetului de la Colegiul Național „Costache Negri” din Galați
Echipa Start Five Up de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara
Echipa S.P.O.R de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Vaslui
Liceul câștigător al ediției a fost declarat Colegiul Național „Nicolae Iorga" din Brăila.
„Caravana de Educație Financiară a devenit un fenomen național datorită deschiderii factorilor de răspundere din minister, inspectorate și licee, până la nivel de profesori, respectiv implicării voluntarilor ING Bank România ca profesori de curs. Le mulțumim partenerilor și voluntarilor implicați pentru energie, idei și dedicare, și tuturor elevilor, profesorilor coordonatori pentru participare și creativitate. Ne dorim să continuă acest proiect pentru că reacțiile participanților impun acest lucru”, a spus Eugen Ilea, președintele Federației Naționale a Părinților FNaP ProEdu.
Federația Națională a Părinților ProEdu (FNaP ProEdu) este o organizație nonguvernamentală dedicată promovării educației de calitate și încurajării dezvoltării comunitare prin diverse inițiative educaționale și de formare în întreaga România. Joacă un rol esențial în susținerea intereselor elevilor și părinților în sistemul educațional.
Pe lângă aria de educație financiară și de mediu, FNaP ProEDU vizează și alfabetizarea digitală, promovarea lecturii, respectiv prevenirea consumului de droguri și reducerea bullying-ului, la care pot adera și alte companii, în multiple moduri: donații, sponsorizări, sau redirecționarea a 20% din impozitul pe profit.
De la lansarea în toamna anului 2024, peste 38000 de elevi de la 196 licee din București și 25 de orașe au participat la lecțiile din cadrul proiectului de educație financiară lansat de ING Bank România și Federația Națională a Părinților FNaP ProEdu, ajuns acum la a treia ediție națională sub o nouă denumire – Caravana de Educație Financiară și cu un fond de premiere pentru concursul de idei de afaceri suplimentat.
Până acum, 85 de elevi din licee din toată țara și București au primit, la concursul din cadrul proiectului susținut de ING Bank România, premii în valoare cumulată de aproape 50000 de euro net.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu