Sorin Grindeanu | Vom scoate la licitaţie drumul expres Focşani - Brăila

De Frimu Ghinea 12 Septembrie 2023, 20:41 Administrative

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu împreună cu Marcel Ciolacu, primul ministru au vizitat mai multe obiective ale CNAIR.

"În lunile următoare vom finaliza şi studiul de fezabilitate de la Focşani - Brăila, drumul expres, ceea ce înseamnă că în următoarele luni vom scoate la licitaţie drumul expres Focşani - Brăila, care se va duce cu descărcarea pe podul de la Brăila şi vom merge pe varianta spre Tulcea şi spre litoral. Eu spun că este important", a declarat Sorin Grindeanu.

Totodată, conform termenelor contractuale, la finalul anului 2025, se va putea circula în regim de autostradă și între Focșani și Bacău. Pe cele 3 șantiere ale acestui sector de autostradă constructorul român prezintă o mobilizare corespunzătoare în teren.

"Avem toate premisele ca la sfârşitul anului viitor să putem să circulăm pe Focşani - Buzău. Sunt şanse foarte mari, s-a ajuns foarte sus şi cu stratul de stabilizare şi cu toate lucrurile care ţin partea dificilă a acestor patru tronsoane, pentru că vorbim de patru loturi", a spus Grindeanu.

 

Autor Frimu Ghinea 12 Septembrie 2023, 20:41 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii