S-a inaugurat sediul Comandamentului Flotilei Fluviale Mihail Kogălniceanu Brăila
Vineri, 27 mai, a avut loc inaugurarea sediului reabilitat și restaurat al Comandamentului Flotilei Fluviale ”Mihail Kogălniceanu” din municipiul Brăila. Evenimentul a început cu o slujbă de binecuvântare oficiată de de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în prezenţa Şefului Statului Major al Forţelor Navale, a comnadantului Flotile Fluviale ”Mihail Kogălniceanu”, a autorităţilor locale, a cadrelor militare şi a preoţilor militari din cadrul Forţelor Navale Române.
Clădirea Comandamentului Flotilei Fluviale ”Mihail Kogălniceanu”, construită la începutul scolului a XX-lea, este unul dintre monumentele istorice ale oraşului Brăila, care în perioada 2017-2022 a trecut printr-un amplu proces de restaurare şi reabilitare.
Ceremonialul religios a fost urmat de scurte alocuţiuni ale personalităţilor invitate şi acordarea de distincţii şi medalii. Evenimentul s-a încheiat cu vizitarea navei de protocol ”Mureş”, administrată de Marina Militară şi ancorată la Brăila în cheul special construit pentru aceasta în anii '80.
Clădirea care conține sediul Comandamentului Flotilei Fluviale Mihail Kogălniceanu Brăila este aflată pe strada Împăratul Traian colț cu C.A.Rosetti.
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu