Produse pentru protecția plantelor, retrase de la comercializare de polițiștii brăileni

De Mihai NEGOMIREANU 19 Martie 2025, 20:25 Administrative

Produse pentru protecția plantelor retrase de la comercializare de polițiștii brăileni

În urma unei acțiuni desfășurate pe 18 martie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, sprijiniți de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și de polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Orașului Ianca, au efectuat controale în județul Brăila, vizând societățile care comercializează sau utilizează produse pentru protecția plantelor.

În perioada orară 08:00 - 15:00, au fost verificate nouă entități economice, ocazie cu care au fost identificate și retrase de la comercializare peste 260 de litri și 15 kilograme de produse pentru protecția plantelor cu termenul de valabilitate expirat. Aceste produse, expuse spre vânzare, au fost clasificate ca deșeuri periculoase, având obligația de a fi gestionate conform legislației în vigoare.

Reprezentanții legali ai societăților verificate au fost obligați să predea produsele respective pentru eliminare în condiții conforme cu normele de mediu. Polițiștii continuă cercetările pentru a identifica eventualele infracțiuni legate de neluarea măsurilor de eliminare a substanțelor periculoase, precum și livrarea sau utilizarea îngrășămintelor chimice neautorizate.

Produsele periculoase au fost indisponibilizate, iar în urma acțiunii au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.000 de lei, conform Ordonanței Guvernului nr. 4/1995.

Acțiunea a fost derulată în colaborare cu Oficiul Fitosanitar Brăila, în cadrul Planului de Acțiune FITOS 2025, având scopul de a preveni și combate faptele care pun în pericol siguranța mediului și a sănătății populației.

 

Autor Mihai NEGOMIREANU 19 Martie 2025, 20:25 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii