Prefectul Brăilei, un senator și un deputat au discutat cu protestatarii

De Mihai NEGOMIREANU 16 Ianuarie 2024, 19:47 Administrative

În decursul zilei de marți 16 ianuarie 2024, Instituția Prefectului – Județul Brăila a fost locul desfășurării unei întâlniri între reprezentanții protestatarilor (fermieri și transportatori) și parlamentarii brăileni, membri ai Comisiilor pentru Agricultură și Comisiei pentru Transporturi din cele două Camere ale Parlamentului României.

La această întâlnire au participat domnul senator Ion Rotaru, precum și domnii deputați Nicu Niță și Mircea Florin.

”Încă de la începutul protestelor m-am declarat deschis dialogului deoarece consider că este principalul canal prin care se poate ajunge la un consens. Întâlnirea de astăzi vine ca urmare a discuțiilor purtate cu membrii delegației din partea protestatarilor – fermieri și transportatori, în cursul zilei de 12.01.2024, context în care a reieșit oportunitatea de a organiza această întrevedere.

I-am informat pe cei prezenți că lista revendicărilor înregistrată la Instituția Prefectului Județul Brăila în seara zilei de vineri, 12 ianuarie, precum și rezumatul discuțiilor purtate cu aceștia, au fost transmise deja Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, precum și Ministerului Afacerilor Interne.

După cum Executivul a comunicat, în următoarele ședințe de Guvern vor fi adoptate primele hotărâri de Guvern și Ordine de Ministru cuprinzând măsuri concrete agreate în sprijinul fermierilor și al transportatorilor.

În continuare, doresc să subliniez deschiderea și disponibilitatea de a continua dialogul civilizat și rațional, care să contribuie la identificarea unor soluții pentru problemele legitime reclamate”, a declarat prefectul județului, Iulian TIMOFEI.

De asemenea, a fost invitat să se alăture discuțiilor și domnul deputat Alexandru Popa, membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice din cadrul Camerei Deputaților. Cu toate acestea, domnia sa a informat că, din considerente legate de activitatea parlamentară și politică, se află la București și nu poate onora invitația.

 

 

Autor Mihai NEGOMIREANU 16 Ianuarie 2024, 19:47 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii