Poliția Brăila a derulat 80 de actiuni în minivacanța de Revelion

De Mihai NEGOMIREANU 04 Ianuarie 2024, 10:03 Administrative

În timpul minivacanței de Revelion, polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila au intervenit la un total de 233 de evenimente, din care 194 au fost raportate prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Pe lângă intervenții, au fost planificate și derulate 80 de acțiuni, soldate cu aplicarea a 540 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 253.000 de lei.

În cadrul acestor acțiuni, polițiștii au identificat în flagrant 9 infracțiuni, incluzând orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În legătură cu încălcările constatate în domeniul circulației rutiere, au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce un total de 34 de permise de conducere, iar 9 certificate de înmatriculare au fost retrase.

 

Autor Mihai NEGOMIREANU 04 Ianuarie 2024, 10:03 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii