Poliție | 152 de autovehicule verificate la Brăila într-o acțiune contra alcoolului la volan

De IPJ Braila 16 Martie 2021, 08:29 Administrative

Poliţiști din cadrul Serviciului Rutier, Poliției Municipiului Brăila- Biroul Rutier și Biroul Ordine Publică, au acționat pe raza municipiului Brăila, pentru reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool și a substanțelor interzis, precum și pentru respectarea prevederilor Legii 55/2020.

Polițiștii au acționat în intervalul orar 18.00-22:00, în duminica de 14 martie 2021, pe arterele principale și cele cu risc rutier din municipiul Brăila, în vederea reducerii accidentelor rutiere, ocazie cu care au verificat 152 de autovehicule.

Totodată au aplicat 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 12.215 lei, dintre care 28 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice prevăzute de O.U.G. 195/2002, și 3 pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID 19 și 2 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
De asemenea, polițiștii au reținut un permis de conducere.

În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii oricăror fapte antisociale, inclusiv în ce privește ilegalitățile în domeniul circulației pe drumurile publice.

 

Autor IPJ Braila 16 Martie 2021, 08:29 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii