Polițiștii s-au întâlnit cu elevii din două unități de învățământ
Polițiști din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități informativ-preventive cu peste 170 de elevi de la două unități de învățământ din județul Brăila.
În cadrul activităților, oamenii legii au abordat subiecte și au adresat recomandări cu privire la siguranța personală și siguranța pe internet, importanța cunoașterii modalităților de prevenire a agresiunilor și a violenței în școli, a disparițiilor în rândul minorilor, prevenirea traficului de persoane.
Pentru început, polițiștii s-au întâlnit cu 120 elevi de gimnaziu de la Școala Gimnazială Movila Miresii, cărora le-au vorbit despre siguranța lor în mediul online, despre fenomenul de discriminare, abuzurile la care ar putea fi supuși pe stradă, la școală, în locuințele prietenilor sau chiar acasă la ei. Totodată, s-a discutat despre importanța raportării cât mai rapide a abuzurilor și modalitățile în care se poate face acest lucru, fiind promovată și linia europeană de asistenţă pentru copii, 116111.
Demersurile preventive au continuat cu activități desfășurate la Colegiul Tehnic ,,Costin D.Nenițescu,, unde elevi din clasele a IX-a și a X-a au primit informații despre fenomenul de criminalitate organizată.
Au fost abordate teme precum prevenirea criminalității informatice, a traficului si consumului de droguri și traficul de persoane. Au fost promovate infomații din cadrul Proiectului național de educație digitală #SiguranțaOnline, în colaborare cu Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Asociația Română a Băncilor (ARB) și Ascendia (o companie specializată în dezvoltarea de soluții e-learning). Adolescenții au primit informații despre site-ul sigurantaonline.ro și cursurile e-learning care pot fi accesate completând mai întâi formularul de înscriere disponibil la link-ul: https://formare.elearning.ro/register. Partenerii campaniei au dezvoltat atât cursuri esențiale pentru elevii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani (siguranța banilor pe internet, dependența de internet, prevenirea pornografiei infantile și gestionarea datelor online), cât și cursuri destinate profesorilor, părinților și celor preocupați de instruirea copiilor (securitatea cibernetică - acces general și securitatea digitală a copiilor), pentru o mai bună înțelegere și gestionare a amenințărilor online, astfel încât aceștia să poată beneficia de avantajele tehnologiei, fără riscurile asociate.
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu