Pensionarii se pregătesc să intre în Parlament

Confederația „Caritas România”, împreună cu Ascociația C.A.R.P. „Omenia” București, partener în cadrul proiectului „Cetățeni activi la puterea a treia”, a organizat în perioada 27 – 29 iunie, 2016, la București, un curs de lobby și advocacy pentru seniori, reprezentanți ai asociațiilor de pensionari sau grupe de inițiativă civică din țară, care vor reprezenta interesele persoanelor vârstnice în dialogul cu factori de decizie de la nivel central și local.
Trainingul, la care au fost prezenți și doi reprezentanți ai C.A.R.P. Brăila, Virgil Matei și Ene Alexandru, a vizat dezvoltarea competențelor în advocasy și lobby pentru politici publice mai bune, care să contribuie la creșterea gradului de participare a persoanelor vârstnice la analiza de nevoi pe plan local, stabilirea priorităților, elaborarea strategiilor și a planurilor de acțiune locală sau națională.
Cursanții, selectați din rândul participanților la Cafenelele Seniorilor din perioada martie – iunie 2016, au învățat cum să-și eficientizeze comunicarea, să își prioritizeze nevoile și soluțiile, să identifice toți factorii interesați în scopul unei mai ușoare interacțiuni cu autoritățile publice locale și centrale și cu societatea civilă.
Cursul și-a propus să ofere seniorilor acele instrumente și tehnici care vor valorifica experiența acumulată în activitatea unui viitor Parlament al Seniorilor ce se intenționează a se constitui în anul 2017. Prin aceasta, România ar deveni a doua țară din Europa, alături de Irlanda, care va forma un astfel de Parlament.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu