Covid 19 | Acțiuni de combatere desfășurate joi

De IPJ Braila 09 Ianuarie 2021, 11:25 Administrative

La data de 7 ianuarie 2021, poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila şi poliţişti locali, au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi a noilor măsuri instituite ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse prin H.G. nr. 935/2020.

Astfel, au fost desfăşurate 18 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.

În intervalul orar 23.00 - 05.00, acţiunile au vizat şi interdicţia de circulaţie a persoanelor în afara locuinţelor sau a gospodăriilor, prevăzută de H.G. 935/2020.

În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 29 de societăți comerciale, au legitimat 990 de persoane și au controlat 366 de vehicule, 123 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.

Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 109 sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 27.900 de lei.

Pentru nerespectarea măsurilor privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în mijloacele de transport, polițiştii brăileni şi polițiştii locali au sancţionat contravenţional 21 de persoane, dintre care un șofer și 20 de pasageri, valoarea amenzilor fiind de 1.500 de lei.

Totodată, 27 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00, au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 5.500 de lei.

Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare, pe raza întregului județ.

 

 

Autor IPJ Braila 09 Ianuarie 2021, 11:25 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii