Brăila se pregătește să își recapete bazinul olimpic, după mai bine de un deceniu de așteptare

De Mihai NEGOMIREANU 05 Ianuarie 2026, 10:51 Administrative

Brăila se pregătește să își recapete bazinul olimpic, după mai bine de un deceniu de așteptare

Bazinul Olimpic din Brăila revine în prim-plan, după o perioadă lungă de incertitudine și lucrări fragmentate, fiind pregătit să fie finalizat în cel mai scurt timp. Construcții Erbașu a fost desemnată să continue și să finalizeze proiectul, într-un interval de 8 luni, odată cu semnarea noului contract.

De-a lungul anilor, proiectul a fost blocat și a avut un parcurs fragmentat, dar acum, cu sprijinul finanțării provenite de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, șantierul va fi reluat și va fi dus la bun sfârșit.

Proiectul include lucrări complexe de arhitectură, instalații, echipamente, rețele și amenajări exterioare, astfel încât bazinul olimpic să atingă standarde moderne și să devină un spațiu sigur și performant pentru sportivi și comunitate.

Pentru orașul Brăila, acest obiectiv reprezintă o așteptare de peste 14 ani, iar pentru echipa Construcții Erbașu, este o responsabilitate de a transforma un proiect blocat într-o infrastructură sportivă de durată, menită să servească orașul pe termen lung.

Beneficiarul final al investiției este Consiliul Județean Brăila.

 

Autor Mihai NEGOMIREANU 05 Ianuarie 2026, 10:51 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii