Brăila. Programul Zilei Unirii Principatelor Române

De Comunicat 23 Ianuarie 2024, 20:49 Administrative

Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române – 24 ianuarie 1859, Instituția Prefectului – Județul Brăila, în colaborare cu Garnizoana Brăila, va organiza, miercuri, 24 ianuarie 2024, o serie de manifestări pe Platoul din fața Monumentului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, începând cu ora 09:00, după următorul program:
– Întâlnirea oficialităţilor civile şi militare;
– Ceremonialul militar: Semnalul trompetului, marşul de întâmpinare, prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, intonarea Imnului Naţional al României;
– Serviciul religios, oficiat de un sobor de preoți;
– Evocarea Momentului „24 Ianuarie 1859” – Iulian TIMOFEI, Prefectul Județului Brăila;
– Program artistic prezentat de către formații și soliști din municipiul Brăila, precum și de Muzica Militară;
– Depunerea de buchete de flori la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de către Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Judeţean Brăila, Instituţia Prefectului – Judeţul Brăila, Garnizoana Brăila (unităţi/instituţii/structuri aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale)
– Defilarea Gărzii de Onoare;
– Hora Unirii (participă Prefectul Județului Brăila, Președintele Consiliului Județean Brăila, Primarul Municipiului Brăila, celelalte oficialități și invitați, precum și copii preșcolari, elevi de școală gimnazială și liceu);
– Încheierea manifestărilor.

 

 

Autor Comunicat 23 Ianuarie 2024, 20:49 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii