Brăila: Activități de educație anticorupție pentru promovarea integrității în comunitate

De Mihai Vintilă 02 Iunie 2025, 21:13 Administrative

Brăila: Activități de educație anticorupție pentru promovarea integrității în comunitate

În perioada 27-30 mai 2025, ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Brăila au desfășurat o serie de activități menite să conștientizeze cetățenii despre consecințele implicării în acte de corupție și să încurajeze semnalarea acestora. Aceste acțiuni au fost organizate cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înființarea instituției.

Astfel, în cadrul campaniei, au fost realizate cinci sesiuni de educație anticorupție cu elevi ai Colegiului Economic Ion Ghica și ai Colegiului Național Nicolae Bălcescu din Brăila. De asemenea, polițiștii au organizat două activități destinate beneficiarilor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Brăila, precum și elevilor care urmau să susțină examenul pentru permisul de conducere, alături de instructorii acestora.

În plus, în contextul campaniei naționale „E timpul să nu mai dăm și noi ceva!”, polițiștii au promovat valorile integrității și în incinta centrului comercial Promenada Mall Brăila. În cadrul acestor activități, au fost prezentate aspecte legate de competențele legale ale Direcției Generale Anticorupție, infracțiunile de corupție prevăzute de Codul penal, modalitățile de sesizare a faptelor de corupție, inclusiv prin Call-center-ul anticorupție 0800.806.806, apelabil gratuit din orice rețea fixă sau mobilă.

De asemenea, cetățenii au fost informați despre rolul lor în menținerea integrității în interacțiunea cu personalul Ministerului Afacerilor Interne și au fost încurajați să semnaleze orice fapte de corupție. Toate activitățile au avut ca scop promovarea unui comportament etic și responsabil în comunitate, precum și conștientizarea consecințelor implicării în acte de corupție.

Peste 400 de persoane au participat la aceste evenimente, primeind materiale promoționale cu mesajul „E timpul să nu mai dăm și noi ceva!”, în care a fost popularizat și Call-center-ul anticorupție.

Serviciul Județean Anticorupție Brăila își desfășoară activitatea în sediul situat pe strada Ana Aslan nr. 39, din municipiul Brăila. Cetățenii județului pot contribui la combaterea corupției prin sesizări directe la sediu, prin e-mail la adresa brăila.dga@mai.gov.ro sau telefon/fax la 0239.613.634.

 

Autor Mihai Vintilă 02 Iunie 2025, 21:13 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii