Brăila. 588 de polițiști sunt planificați în serviciu de Crăciun
În intervalul 23-26 decembrie 2023, cei 588 de polițiști programați pentru serviciu vor acționa în două direcții principale: prevenire și descurajare, precum și combaterea faptelor antisociale și aplicarea ferma a legii.
Polițiștii de la rutieră vor desfășura operațiuni pentru prevenirea accidentelor grave pe drumurile publice. Vor utiliza echipamente de măsurare a vitezei, testare a alcoolemiei și drogurilor, contribuind, totodată, la fluidizarea traficului. În contextul creșterii volumului de trafic specific perioadelor de mini-vacanță, conducătorii auto sunt îndemnați să manifeste înțelegere și răbdare față de ceilalți participanți la trafic.
Pe linia controalelor preventive, polițiștii vor efectua acțiuni în piețe, târguri și centre comerciale pentru depistarea agenților economici care încalcă legislația. Aceste acțiuni vor continua și în viitor.
În cadrul inițiativei "Foc de artificii", se vor efectua verificări privind legalitatea manipulării articolelor pirotehnice, având ca obiectiv prevenirea situațiilor de risc pentru populație.
Principalele priorități ale Inspectoratului de Poliție Județean Brăila în această perioadă sunt:
- Furnizarea unui răspuns eficient și rapid în cazul evenimentelor;
- Implementarea măsurilor necesare pentru a evita blocajele în zonele cunoscute pentru aglomerație în această perioadă;
- Asigurarea unei prezențe active pentru prevenirea faptelor antisociale și infracțiunilor grave.
Cetățenilor li se recomandă:
- Atenție sporită față de copii, persoanele vulnerabile și cele în vârstă;
- Informarea despre condițiile de trafic și starea vremii înainte de a pleca la drum;
- Respectarea regulilor de circulație, în special pe timp de viscol și ninsoare;
- Încuierea locuințelor la părăsirea acestora;
- Prudență în locurile publice și mijloacele de transport;
- Utilizarea materialelor pirotehnice doar în locurile și condițiile permise de lege.
Toți cetățenii sunt îndemnați să adopte măsuri minime de autoprotecție pentru a petrece sărbătorile de Crăciun în siguranță. Asigurăm comunitatea că siguranța dumneavoastră reprezintă prioritatea noastră!












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu