Brăila. 24 ianuarie 2026. Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române
Instituția Prefectului Județul Brăila, în colaborare cu Garnizoana Brăila și Primăria Municipiului Brăila, organizează sâmbătă, 24 ianuarie 2026, o serie de evenimente pentru a marca aniversarea Zilei Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie 1859. Ceremonialul va avea loc pe Platoul din fața Monumentului Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, începând cu ora 09.00.
Programul manifestărilor include:
- Întâlnirea oficialităților civile și militare
- Ceremonialul militar, cu semnalul trompetului, marșul de întâmpinare, prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă și trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, urmat de intonarea Imnului Național al României
- Serviciu religios oficiat de un sobor de preoți
- Evocarea Momentului „24 Ianuarie 1859” de către Iulian Timofti, Prefectul Județului Brăila
- Program artistic susținut de Muzica Militară
- Depunerea de buchete de flori la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de către reprezentanți ai Primăriei Municipiului Brăila, Consiliului Județean Brăila, Instituției Prefectului Județul Brăila și Garnizoanei Brăila (din partea unităților și structurilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale)
- Defilarea Gărzii de Onoare
- Hora Unirii, interpretată de Muzica Militară
- Încheierea manifestărilor și închiderea oficială a evenimentului
Organizatorii doresc ca această zi să fie un prilej de a celebra unitatea și identitatea națională, într-un cadru solemn și patriotic.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu