Atacatorul de la Brăila Mall se credea terorist. Vroia să curgă sânge în țara asta

De Frimu Ghinea 13 Noiembrie 2018, 18:08 Administrative

"Acţiunile au avut menirea a atrage atenţia asupra unui aspect, a unei idei, în general unei idei extremiste/radicale, ori pentru a schimba ceva în ordinea unei societăţi, inclusiv în deciziile din domeniul politic, toate acestea fiind prevăzute expres de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, iar în cazul de faţă, scopul final şi declarat chiar de inculpat, al acţiunilor sale a fost acela de a extermina cât mai mulţi români, care nu se circumscriu ideii sale de calitate umană, aşa cum inculpatul a văzut că sunt oamenii în Suedia, de exemplu (acolo unde ar fi lucrat conform propriilor declaraţii), inculpatul declarând, la momentul prinderii sale de către cetăţeni, 'trebuie să curgă sânge în ţara asta', 'sunt un terorist' etc., relevante fiind sub acest aspect şi ideile radicale pe care inculpatul le-a expus în biletele scrise olograf chiar de către el şi care se află la dosarul cauzei", precizează Tribunalul Brăila.

Tribunalul Brăila a emis luni mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Marius Valentin Parfenie. Zece persoane au fost rănite, în total, duminică, între care doi copii de 11 şi 13 ani, de Marius Valentin Parfenie care a intrat cu maşina în uşile de acces de la mall-ul din Brăila. Înainte a înjunghiat un bărbat şi a rănit doi pietoni aflaţi pe centura oraşului.

 

 

Autor Frimu Ghinea 13 Noiembrie 2018, 18:08 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii