Angajații Casei Județene de Pensii Brăila protestează împotriva proiectului noii legi a salarizării

De Mihai NEGOMIREANU 09 Iunie 2026, 22:04 Administrative

În cadrul unui protest organizat marți 9 iunie 2026, angajații Casei Județene de Pensii Brăila s-au alăturat inițiativei naționale a Federației Naționale Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM), afiliată Blocului Național Sindical. Sindicaliștii au manifestat împotriva proiectului de lege privind noua lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, pe care îl consideră dăunător pentru veniturile din sistemul caselor teritoriale de pensii.

Potrivit FNSSM, forma actuală a proiectului riscă să mențină și chiar să amplifice inechitățile salariale existente, afectând puterea de cumpărare a angajaților. Reprezentanții federației subliniază că, deși sprijină reformarea sistemului de salarizare din sectorul public, noua lege trebuie să se bazeze pe principii de echitate, transparență și predictibilitate.

Sindicaliștii solicită modificarea proiectului legislativ pentru a elimina diferențele nejustificate între salariați care desfășoară activități similare și pentru a asigura menținerea valorii reale a veniturilor în raport cu evoluția economică. Protestul de la Brăila face parte dintr-un amplu demers național în acest sens.

 

Autor Mihai NEGOMIREANU 09 Iunie 2026, 22:04 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii