ANFP organizează mese rotunde privind dialogul social şi munca decentă
In perioada iulie - septembrie 2014, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează o serie de mese rotunde pentru conştientizarea rolului şi importanţei dialogului social pentru funcţionarii publici. Evenimentele, ce constituie o activitate din cadrul proiectului Îmbunătăţirea dialogului social pentru funcţionarii public, se desfăşoară în municipiul Bucureşti şi în judeţele: Timiş, Braşov, Galaţi, Iaşi.
Proiectul este implementat de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici în parteneriat cu Asociaţia Autorităţilor Locale şi Regionale din Norvegia (KS) şi Asociaţia Municipiilor din România (AMR), fiind finanţat printr-un grant acordat de către Guvernul Norvegiei prin intermediul Granturilor Norvegiene 2009-2014, în cadrul Programului Muncă Decentă şi Dialog Tripartit.
La mesele rotunde participă, alături de reprezentanţii ANFP, membri ai comisiei paritare şi funcţionari publici din instituţiile şi autorităţile publice partenere în proiect, funcţionari publici din cadrul altor instituţii şi autorităţi publice din judeţele pilot şi din Bucureşti, reprezentanţi ai sindicatelor, reprezentanţi ai Comisiilor de Dialog Social.
Obiectivul acestor dezbateri constă în îmbunătăţirea practicilor de dialog social în instituţiile publice, prin promovarea rolului comisiilor paritare şi promovarea conceptului de dialog social.
Astfel, se vizează informarea, conştientizarea şi sensibilizarea a 800 de funcţionari publici asupra rolului şi funcţionării mecanismelor de dialog social în asigurarea unui climat de muncă decent, precum şi stimularea participării active a grupului ţintă. Totodată, o secţiune distinctă a dezbaterilor va fi rezervată prezentării şi promovării activităţilor şi rezultatelor proiectului.
„Este o etapă importantă a proiectului nostru, acum când sunt puşi faţă în faţă actori importanţi în susţinerea procesului de dialog social şi sunt convins că această alăturare va genera rezultate vizibile pentru o implementare eficientă a mecanismelor de dialog social şi de muncă decentă în administraţia publică”, este mesajul preşedintelui ANFP, József BIRTALAN.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu