6 PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE MINORI ȘI TRAFIC DE PERSOANE

De Comunicat 24 Noiembrie 2021, 17:38 Administrative

Astăzi, 24 noiembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brăila, au efectuat 6 percheziții domiciliare, în județul Brăila, într-un dosar penal privind infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2018 și până în prezent, persoanele bănuite ar fi recrutat 5 persoane, minore și majore, pe care le-ar fi exploatat, prin obligarea la practicarea prostituției, în municipiul Brăila.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brăila, au fost conduse, în vederea audierii, 29 de persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Autor Comunicat 24 Noiembrie 2021, 17:38 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii