Un satean a fost accidentat intersecţia străzilor Crinilor şi Mircea cel Bătrân din Mircea Vodă
Luni la orele 15.40, S.R. a sesizat la Poliţie că tatăl ei a fost victima unui accident rutier, pe raza comunei Mircea Vodă. Poliţiştii au stabilit că B.P., din comuna Mircea-Vodă, în timp ce conducea autoturismul, la intersecţia străzilor Crinilor şi Mircea cel Bătrân, nu a acordat prioritate de trecere microcarului condus de G.G., posesor al atestatului de absolvire a cursului de legislaţie rutieră.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a lui G.G., care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, nefiind internat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu