Surprins şi accidentat de un motociclu

De IPJ Braila 18 Iunie 2012, 18:08 Accidente Braila
Luni la orele 12.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei au fost sesizaţi de V.T. (37 de ani), din comuna Tufeşti, cu privire la faptul că, în seara de 16 iunie a.c, la orele 23.30, pe DJ 212, în localitatea Tufeşti, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care a efectuat cercetări şi a stabilit că B.M. (17 ani), din aceeaşi comună, în timp ce conducea un motociclu, pe raza localităţii de domiciliu, l-a surprins şi accidentat pe localnicul V.I. (17 ani), care circula pe partea carosabilă.

După producerea accidentului, pietonul a fost agresat de B.N. (41 de ani), tatăl conducătorului de vehicul.

De asemenea, în urma impactului cu motociclul, acesta a suferit leziuni corporale uşoare pentru care, în ziua de 17 iunie a.c., la orele 11.50, a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţe Brăila, unde a primit îngrijiri medicale.

Conducătorul vehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


 

Autor IPJ Braila 18 Iunie 2012, 18:08 Accidente Braila
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii