Coliziune în lanţ în municipiul Brăila, soldată cu rănirea unui pasager
La data de 16 octombrie, ora 07:45, S.Ionel (39 de ani), din comuna brăileană Tudor Vladimirescu, în timp ce conducea autoturismul, pe Calea Galaţi, din municipiu, dinspre strada Mircea Mălăeru către strada I.C. Brătianu, din cauza nepăstrării distanţei corespunzătoare faţă de autoturismul din faţa lui, care era oprit în coloană, la semafor, l-a lovit în partea din spate şi l-a proiectat în autoturismul care se afla în faţa sa, iar acesta din urmă, la rândul său, a fost proiectat în cel din faţa lui.
În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a lui N.Mihai (18 ani), din municipiu, pasager în prima maşină lovită. Acesta s-a prezentat, ulterior, la spital, pentru a primi îngrijiri medicale, nerămânând internat.
Toţi şoferii implicaţi în eveniment au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi poliţişti din cadrul Biroului Rutier au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu