Coliziune la strada Roşiorilor cu strada Cloşca

De IPJ Braila 12 Septembrie 2011, 20:57 Accidente Braila
I.T. (23 de ani), din municipiu, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Roşiorilor, la intersecţia cu strada Cloşca, a efectuat virajul la stânga şi nu a acordat prioritate de trecere autoturismului, care circula din sens opus, condus regulamentar de I.S. (43 de ani), din municipiu, intrând în coliziune cu acesta.
   
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultând că I.T. se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultând că avea 1,15mg/l alcool pur în aerul expirat, şi a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.
   
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a numitei I.N., pasageră în autoturismul tamponat, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
   
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o alcoolemie peste limita legală.


 

Autor IPJ Braila 12 Septembrie 2011, 20:57 Accidente Braila
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii