Accidente rutiere în Braila în data de 17 august 2015
Tot luni, la ora 14:45, D.Valentin (24 de ani), din localitatea Cazasu, în timp ce conducea autoutilitara, pe Calea Călăraşilor, dinspre Bariera Călăraşilor către strada Celulozei, din cauza nepăstrării distanţei corespunzătoare, a lovit în partea din spate autoturismul care circula în faţa sa.
În urma coliziunii, conducătorul acestuia, B.Stere (54 de ani), din municipiul Brăila, a suferit leziuni corporale uşoare, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fără să fie necesară internarea.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi a rezultat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţişti de la Biroul Rutier au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
La data de 17 august, ora 14:50, C.Florin (31 de ani), din municipiul Brăila, în timp ce conducea autoturismul, pe bulevardul Dorobanților, pe banda a 3-a de circulaţie, dinspre strada Școlilor către Calea Călărașilor, în dreptul blocului A14, l-a surprins și accidentat pe C.Marcel (62 de ani), din municipiul Brăila, care traversa bulevardul prin loc nepermis, după refugiul staţiei de tramvai.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila şi a rămas internat.
Atât conducătorul auto, cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest şi a rezultat că acesta din urmă avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,49 mg/l.
Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
La data de 17.08.2015, ora 18:10, P.Emil (55 de ani), din municipiul Brăila, în timp ce conducea autoutilitara, pe strada Comunarzi, efectuând manevre de parcare, a deschis portiera stânga faţă, moment în care l-a acroşat pe A.Vasile (58 de ani), din municipiu, care se deplasa cu bicicleta.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a biciclistului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Brăila, pentru îngrijiri medicale, fără să rămână internat.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că A.Vasile avea 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
La data de 17.08.2015, ora 19:05, Ţ.Ligia (47 de ani), din municipiul Brăila, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Griviţei, la intersecţia cu strada 1 Decembrie 1918, a efectuat viraj la stânga, fără să acorde prioritate de trecere autoturismului condus de către B.Dumitrel (26 de ani), din Brăila, pe strada Griviţei, din sensul opus, şi a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului a rezultat rănirea şoferiţei şi a fost transportată la spital, pentru a-i fi acordate îngrijirile medicale necesare, fără să fie internată.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu