Accident în zona localității Viziru soldat cu un deces
În noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, la ora 02:00, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un paricipant la trafic, cu privire la faptul că, pe DJ 211A, în afara localităţii Viziru, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
La fata locului s-a deplasat echipa operativă, care a efectuat primele cercetări şi a stabilit că, la ora 1:55, G.Iulian (20 de ani), din satul Gabrielescu, comuna Bordei Verde, în timp ce conducea autoturismul, pe drumul judeţean, dinspre localitatea Viziru către localitatea Bordei Verde, a ieşit în afara carosabilului, în partea dreaptă a direcţiei sale de mers, şi s-a lovit violent de un copac.
În urma impactului a rezultat decesul şoferului, care a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila. Pentru scoaterea corpului neînsufleţit din autoturism a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu