Accident pe pe Şoseaua Buzăului. Un biciclist a fost vatamat usor.
M.I. (51 de ani), din comuna Tichileşti, în timp ce conducea autoturismul, pe Şoseaua Buzăului, la intersecţia cu Şoseaua de Centură, a surprins şi accidentat pe J.M. (47 de ani), din municipiu, care se deplasa pe banda 1 de circulaţie a aceluiaşi sens de mers, din direcţia opusă, pe lângă bicicletă.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a biciclistului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, nerămânând internat.
Atât conducătorul auto cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu