Accident la curba spre satul Deduleşti pe DN 2B
În seara zilei de 7 septembrie, la orele 20.10, ofiţerul de serviciu de la Poliţia oraşului Ianca a fost sesizat telefonic, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că, pe DN 2B, s-a produs un accident rutier.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care, în urma cercetărilor, a stabilit că S.C. (37 de ani), cu domiciliul stabil în municipiul Brăila şi reşedinţa în municipiul Braşov, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe drumul menţionat, în afara localităţii Mircea Vodă, direcţia Buzău-Brăila, la intersecţia cu DC 38, a încălcat marcajul longitudinal continuu şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de D.Ş. (23 de ani), din comuna Mircea Vodă, care efectua viraj la stânga către satul Deduleşti.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a şoferului din urmă şi a pasagerei A.F. (52 de ani), din comuna Mircea Vodă, ambii fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Scrie un comentariu
Comentarii
Vezi toate comentariile

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu