Politia a fost foarte prezenta in weekend

De IPJ Braila 18 Septembrie 2016, 19:34 Accidente Braila

În acest weekend, poliţiştii brăileni au actionat în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă, precum şi pentru liniştea şi siguranţa cetăţenilor.

Vineri şi sâmbătă, poliţişti brăileni au desfăşurat acţiuni atât în municipiu, cât şi în judeţ, în pieţe şi zona unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar, pentru verificarea modului în care își desfășoară activitatea societățile comerciale şi pentru combaterea infracţiunilor săvârşite cu violenţă.

De asemenea, s-a acţionat şi pentru combaterea accidentelor rutiere produse din cauza nerespectării regulilor de circulaţie.

În cele două zile, poliţiştii au efectuat controale la 6 unităţi comerciale, au legitimat 217 persoane, dintre care 37 au fost controlate corporal sumar, şi au verificat în trafic 171 de autovehicule.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 8.000 de lei, dintre care 19 au fost aplicate la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar 5 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

 

 

Autor IPJ Braila 18 Septembrie 2016, 19:34 Accidente Braila
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii