Acroșaj pe strada Mecanizatorilor
Joi 14 februarie la ora 17:30, un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Călărașilor, dinspre strada Mecanizatorilor către strada Radu Negru, din cauză că nu a păstrat distanța față de autoturismul care circula în fața sa, l-a acroșat.
În urma impactului, acesta din urmă a fost proiectat în cel de-al treilea vehicul, ce se afla staționat în fața sa, la marcajul pietonal, pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton. La rândul său vehicululul din urmă a ricoșat într-un indicator rutier.
În urma accidentului nu au fost înregistrate victime, acesta soldându-se doar cu pagube materiale.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul șoferului vinovat de producerea accidentului rezultând că avea 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu