Accident rutier soldat cu două victime
În noaptea de 30 spre 31 iulie, la ora 02:35, un tânăr de 19 ani, din satul Ţăcău, comuna Măraşu, în timp ce conducea autoturismul pe DC 60, între localităţile Băndoiu şi Ţăcău, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum acoperit cu pietriş, a derapat şi a ieşit în afara părţii carosabile, răsturnându-se.
După producerea evenimentului, conducătorul auto şi o pasageră, în vârstă de 16 ani, din localitatea Ţăcău, au suferit leziuni corporale, pentru care au fost transportaţi la spital, unde au primit îngrijiri medicale, primul rămânând sub observaţie.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat că avea în aerul expirat 0,15 mg/l alcool pur.Acestuia i-au fost prelevate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei exacte, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.












Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu