Procedurile de adopție vor fi simplificate

De Redactia 18 Martie 2016, 14:14 Utile

Camera Deputaților a adoptat astăzi (n.r. 16 martie 2016) proiectul legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, elaborat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Estimat să intre în vigoare la 4 luni de la publicarea în Monitorul Oficial, noul act normativ va duce practic la scurtarea tuturor etapelor procesului de adopție: declararea adoptabilității, încredințarea în vederea adopției și încuviințarea adopției.

Adopția va putea fi stabilită și în cazul în care părinții/rudele care au putut fi găsite declară că nu doresc să se ocupe de copil, însă, ulterior, refuză să semneze declarațiile care ar permite declararea ca adoptabil a copilului. De asemenea, atunci când părinții și rudele copilului de până la gradul al patrulea nu sunt găsite după o perioadă de 6 luni de la instituirea măsurilor de protecție specială, vor putea fi demarate procedurile de adopție.

Mai mult, termenul de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil va fi eliminat. Obținut în urma deciziei unei instanțe de judecată, statutul va fi valabil, de anul viitor, până la încuviințarea adopției sau până ce copilul împlinește vârsta de 14 ani.

În cazul adopțiilor internaționale, copilul va fi declarat eligibil, conform noului act normativ, la numai un an de la deschiderea procedurii, și nu după doi ani, așa cum se întâmplă în prezent.

O altă noutate este acordarea unui concediu de acomodare de maximum 1 an de zile și a unei indemnizații lunare pe durata încredințării în vederea adopției oricăruia dintre soții familiei adoptatoare, dacă realizează venituri supuse impozitului pe venit. Concediul se acordă pentru adopția unui copil cu vârsta mai mare de 2 ani, iar valoarea indemnizației va fi în cuantum de 1700 lei.

Pentru efectuarea evaluărilor impuse de obținerea atestatului și pentru realizarea potrivirii practice, persoanele care doresc să adopte un copil vor avea dreptul la timp liber, cu păstrarea drepturilor salariale, în limita a 40 de ore/an. Potrivirea se va face în mod obligatoriu la nivel local, de către fiecare direcție generală de asistență socială și protecția copilului.

În plus, valabilitatea atestatului de familie adoptatoare este prelungită de la un an la 2 ani.

Este important ca șederea copilului în instituțiile statului să fie cât mai scurtă, iar în cazurile în care nu este posibilă revenirea copilului în familie, singura soluție viabilă o reprezintă adopția. Prin adaptarea acestor etape ale adopției la contextul necesităților existente vom reuși să determinăm creșterea numărului de adopții.” a declarat doamna Claudia Ana Costea, ministrul MMFPSPV.

La 31 decembrie 2015, în Registrul Naţional pentru Adopţii erau înregistrați 3.436 copii adoptabili, din care 2.953 erau eligibili pentru adopţie naţională, iar restul pentru adopție internațională. De asemenea, 1.708 familii erau atestate pentru adopție națională și alte 72 pentru adopție internațională.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție

 

Autor Redactia 18 Martie 2016, 14:14 Utile
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii