Alexandru Petrescu, director general Poșta Română: „Agenda noastră rămâne neschimbată. Vrem consolidarea profitului companiei şi dezvoltarea serviciilor”

De Redactia 09 Martie 2016, 20:23 Utile

Poşta Română trebuie să-şi consolideze profitul şi să dezvolte, în continuare, portofoliul serviciilor, consideră Directorul General al companiei, Alexandru Petrescu. Potrivit acestuia, declaraţiile publice făcute, în ultima perioadă, la adresa Poştei Române şi a unei echipe manageriale instalate de mai puţin de doi ani nu fac decât să destabilizeze operatorul naţional de servicii poştale.

„Am încurajat tot timpul dialogul cu partenerii sociali şi consider că schimbarea în bine a Poştei Române nu se poate face fără suportul acestora. Însă acest dialog trebuie să fie unul sincer, direct şi constant. Am luat act de revendicările SLPR din presă şi consider că nu acesta este modul în care trebuie să se desfăşoare o relaţie constructivă. Înţelegem agenda sindicală şi temporizarea acesteia în funcţie de evoluţiile din spectrul politic, însă această practică trebuie să înceteze, spre binele companiei. Orice discuţie realistă legată de angajaţii din Poşta Română, indiferent de statutul lor, trebuie să plece de la Contractul Colectiv de Muncă (CCM), document care nici nu încurajează competenţa, nici nu taxează lipsa ei”, a declarat Alexandru Petrescu.

Potrivit rezultatelor financiare preliminate pentru 2015, Poşta Română a înregistrat anul trecut un profit brut de 19,2 milioane de lei (4,3 milioane de euro). Cheltuielile cu investiţiile au crescut cu peste 24% faţă de 2014, în timp ce cheltuielile totale s-au diminuat cu aproximativ 7%. În acelaşi timp, veniturile ocazionale înregistrate în 2014 şi produse prin distribuirea cardului naţional de sănătate au influenţat negativ componenta totală a veniturilor în 2015. Fără această influenţă, veniturile totale ar fi înregistrat un avans, fiind susţinute semnificativ atât de veniturile din colete (care au crescut cu 13%), cât şi de veniturile financiare (avans de peste 20%).

„Cea mai recentă majorare salarială s-a produs la începutul anului trecut. Poşta Română nu îşi permite, în acest moment, o nouă majorare salarială, în condiţiile în care necesarul de investiţii este uriaş. Lipsa de preocupare pentru această componentă, în ultimii zece ani, s-a văzut în scăderea calităţii serviciilor şi, în final, în diminuarea veniturilor. Profitul din 2014 şi cel din 2015 s-a datorat, în mare măsură, scăderii cheltuielilor, în timp ce veniturile din serviciile tradiţionale ale Poştei s-au diminuat. Este obligatoriu ca Poşta Română să-şi focuseze serviciile pe noile realităţi din piaţă, oricât de mult ne-ar plăcea să livrăm doar scrisori. Această strategie trebuie înţeleasă de toţi angajaţii, a căror implicare este esenţială”, a mai punctat şeful Poştei Române.

În primul semestru al acestui an, operatorul naţional de servicii poştale derulează un proiect-pilot de implementare a unor criterii de performanţă în rândul angajaţilor. Într-o primă fază, acestea vor fi aplicate la nivel judeţean, sub directa coordonare a şefilor Oficiilor Judeţene Poştale (OJP-uri). De asemenea, rezultatele înregistrate în mai puţin de un an de activitate a brokerului Poştei Române – PRBA - confirmă strategia companiei de a-şi diversifica portofoliul spre segmentele cu potenţial de creştere.

„Încercăm să schimbăm modul de lucru în Poşta Română şi am apreciat suportul sindicatelor în acest sens. O parte din doleanţele partenerilor sociali sunt perfect justificate şi vrem să le acordăm tot suportul pentru soluţionarea lor. Pe de altă parte, aşteptăm pragmatism, realism şi implicare reală în activitatea companiei. Mizăm ca, până la finalul lunii martie, să primim acordul de facto al băncii centrale pentru demararea proiectului de servicii financiare la ghişeu. Agenda Poştei Române este plină şi ea rămâne neschimbată: consolidarea profitului, diversificarea şi creşterea calităţii serviciilor. Orice discuţie legată de poziţia financiară a Poştei Române trebuie argumentată cu cifre. Restul sunt poveşti”, a precizat Alexandru Petrescu.

Poşta Română este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie. Compania a încheiat anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), după cinci ani de pierderi.

Compartimentul Comunicare şi Relaţii Publice

 

Autor Redactia 09 Martie 2016, 20:23 Utile
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii