35 de județe sub cod galben de ploi în perioada 24 mai, ora 15,00-25 mai, ora 21,00

De AGERPRES 23 Mai 2016, 20:20 Utile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod Galben de vreme instabilă și ploi însemnate cantitativ, valabilă începând de marți după-amiază, în 35 de județe, dar și în zone din Muntenia, inclusiv în București.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 mai, ora 15,00 — 25 mai, ora 21,00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a țării. Astfel, se vor înregistra averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie și pe arii restrânse grindină.

În Moldova, Dobrogea, Transilvania, Maramureș, nordul și estul Munteniei, precum și în zona de munte, cantitățile de apă vor depăși local 20 — 25 l/mp și izolat, cu precădere în Carpații Orientali, 50 — 70 l/mp.

Totodată, în a doua parte a zilei de marți, 24 mai, și la începutul nopții de marți spre miercuri (24/25 mai), manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala cu o intensitate mai mare și în centrul și sudul Munteniei, inclusiv în zona municipiului București.

 

Autor AGERPRES 23 Mai 2016, 20:20 Utile
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii