Românul Toma Coconea participa pentru a saptea oara la Red Bull X-Alps

De Redactia 30 Octombrie 2014, 12:34 Sport

Coconea pe traseuToma Coconea, românul care a facut istorie la cea mai grea competitie de aventura din lume, revine si pentru cea de a saptea editie a Red Bull X-Alps, românul fiind prezent la toate editiile, iar de doua ori a reusit sa se claseze pe locul secund.

Red Bull X-Alps pe scurt

Red Bull X-Alps este cea mai dificila cursa de aventura din lume, in care sportivii trebuie sa strabata pe jos sau in aer aproximativ 1.000 de kilometri prin Muntii Alpi, de la Salzburg pana in Monaco in cel mai rapid timp posibil.

Este o aventura spectaculoasa ce poate implica 100 km parcursi zilnic pe jos prin munti sau zbor cu parapanta la altitudini de peste 4.000 m. Cursa nu doar ca solicita un nivel ridicat de rezistenta fizica, ci si un grad ridicat de experienta cu parapanta.

Editia din 2013 a fost cea mai rapida de pana acum, cu 10 sportivi care au reusit sa
ajunga in Monaco, printre care si romanul Toma Coconea. A fost castigata de Christian Maurer (Elvetia) in 6 zile, 23 ore si 40 de minute.

Dupa un proces de selectie exigent, 31 de sportivi din 18 tari au fost selectati sa participe in faimoasa cursa care strabate Muntii Alpi, in care concurentii trebuie sa parcurga cei 1.000 de kilometri calculati in linie dreapta fie cu parapanta, fie pe jos. Un participant aditional prin wildcard va fi anuntat in lunile ce urmeaza.

Pentru prima data din 2005, doua femei se vor alinia la start: Dawn Westrum, fost soldat in armata Statelor Unite, si aventuriera Yvonne Dathe, de patru ori campioana nationala la distanta parcursa cu parapanta in Germania.

Down spune: "Vreau sa dovedesc ca femeile pot fi competitive intr-o cursa care acopera o astfel de distanta. Parapantismul si parcurgerea distantelor mari pe jos sunt doua sporturi unde femeile si barbatii pot concura aproape de la egal la egal. Cred ca femeile pot avea aceeasi anduranta sau chiar mai buna decat barbatii pe distante lungi."
Coconea cu parapanta
Pentru a fi selectati, sportivii trebuie sa fi participat la numeroase aventuri si sa aiba o experienta dovedita in pilotarea parapantei pentru a face fata cerintelor cursei.

Directorul cursei Christoph Weber: "Criteriile pentru selectie sunt foarte simple: trebuie sa fii un atlet montan genial, cu o forma fizica incredibila, cu aptitudini extraordinare si cu un al saselea simt pentru interpretarea vremii, a mediului inconjurator si a competitiei. Nu este vorba doar despre a fi un parapantist de exceptie - trebuie sa fii si un pilot remarcabil care pretuieste siguranta! Nu a fost foarte greu sa selectam sportivii. In mod normal, noi alegem doi sau trei atleti din câte o tara, dar asta ar fi însemnat sa excludem multi candidati promitatori care demonstreaza un potential urias. Din acest motiv, avem câte patru reprezentanti din Franta, Germania si Austria. Sunt de asemenea încântat de participarea celor doua femei. Ambele sunt foarte talentate si promit sa faca aceasta cursa si mai palpitanta. 2015 va fi o demonstratie fantastica de talent."

Lista participantilor include legende din istoria competitiei, precum românul Toma Coconea, care a participat la fiecare Red Bull X-Alps si, bineinteles, elvetianul Christian Maurer, triplu-campion care a dominat cursa pâna in prezent. S-ar putea ca anul 2015 sa fie sfârsitul dominatiei sale?

Cu 19 nume noi pe lista, nu exista o carenta de candidati la titlu. Ar putea fi americanul Gavin McClurg? El detine momentan recordul pentru cea mai lunga distanta parcursa cu parapanta (387km), cu atât mai impresionant fiind locul de desfasurare: muntii izolati din nord-vestul Americii.

Sau ar putea fi un concurent mai tânar, precum francezul Nelson de Freyman, in varsta de 22 de ani, care deja a strâns la activ un numar impresionant de zboruri de aventura si este campion national la juniori?


românul CoconeaMai sunt si concurentii vechi, precum Paul Guschlbauer (Austria), al treilea in 2011,
dar pe un dezamagitor loc 9 in 2013. El cu siguranta râvneste la podium. Toma Coconea este recunoscut pentru anduranta si inca detine recordul la cea mai lunga distanta parcursa pe jos. Daca vremea va fi potrivnica zborului, acesta are sanse mari.

In ceea ce-l priveste pe Tom de Dorlodot (Belgia), ambitiile sunt mai modeste. Doar alinierea la start va fi o realizare pentru belgian, întrucat în acest an a suferit un accident serios cu parapanta.

Duelul epic dintre francezii Clément Latour si Antoine Girard, care i-a tinut la o ora distanta unul de celalalt dupa noua zile de competitie in 2013, promite sa continue si in 2015. Ambii au fost selectati, alaturi de inca doi francezi: Gaspard Petiot si de Freyman.
Detaliile complete legate de traseu vor fi anuntate in primavara. Pâna atunci, sa înceapa antrenamentul!

Red Bull Romania

 

Autor Redactia 30 Octombrie 2014, 12:34 Sport
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii