In Movila Miresii si Chiscani s-au desfasurat seminarii de educatie ecologica pentru copii

De Alexandrina Iordache 25 Noiembrie 2013, 11:05 Sanatate
Joi, 21 noiembrie si vineri, 22 noiembrie 2013, în comunele MOvila Miresii si Chiscani din județul Braila, in organizarea Ministerul Mediului si Schimbărilor Climatice, s-au desfasurat  seminarii de educatie ecologică pentru copii cu tema ”Apa are grijă de tine. Tu ai grijă de ea?”.

Obiectivul principal al seminariilor constă în informarea corectă a copiilor în ceea ce priveste problemele legate de igienă si consumul de apă, dar si instruirea copiilor si crearea unei atitudini pozitive în relatia lor cu mediul înconjurător.

Evenimentele din cele doua localitati din judetul Braila s-au desfăsurat in scolile generale respectiv grădinite si au fost sussinute de cadrele didactice care au participat la Seminarul de Formare de Formatori – educatie ecologică, organizat în primăvară acestui an, sub supravegherea reprezentanților Ministerului Mediului si Schimbărilor Climatice.

Seminariile s-au organizat pentru fiecare grupă de copii separat. Astfel, cele 3 grupe de copii, prescolari, ciclul primar si cel gimnazial au primit informatii despre importanţa apei pentru mediul înconjurător şi sănătatea omului; utilizarea apei; sursele de poluare a apei la nivelul gospodăriei (gunoi menajer, gunoi de grajd, latrină, fertilizanti sau pesticide); protejarea mediului înconjurător. De asemenea s-au efectuat testări si s-a determinat concentratia de nitrati si nitriti a probelor de apă adusă din gospodării.

Prin aceste actiuni se doreste îmbunătătirea practicilor si comportamentelor individuale, de familie si institutionale în zonele rurale din România (în special în comunele desemnate ca zone vulnerabile la poluarea cu nitrati), în ceea ce priveste gestionarea gunoiului de grajd si a deseurilor menajere, precum si combaterea poluării cu nutrienti a apelor si solului si crearea premizelor pentru o agricultură durabilă.

Cea mai importantă sursă de intoxicare cu nitraţi şi nitriţi o reprezintă apa din fântâni. În majoritatea comunelor şi satelor din România, apa din fântână este poluată cu această substanţă provenită din depozitarea haotică a gunoiului de grajd şi a latrinelor neimpermeabilizate din gospodăriile oamenilor.

În România peste 1.900 de localităţi sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi. Nitraţii scad rezistenţa generală a organismului, iar consumul de apă poluată cu această substanţă poate duce chiar la decesul sugarilor şi copiilor. În plus, nitraţii din apă pot provoca avorturi spontane sau infertilitate masculină. Limita sanitară maximă admisă pentru nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel ca în Uniunea Europeană.


 

Autor Alexandrina Iordache 25 Noiembrie 2013, 11:05 Sanatate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii