România prezenta la Târgul Internațional de Carte de la Londra, ediţia 2014

De A.Frangu 06 Aprilie 2014, 10:57 Romania
Intre 8 si 10 aprilie 2014, la Londra, se desfasoara Târgul Internațional de Carte (London Book Fair). România va fi prezenta la târg, pentru a saptea oara consecutiv, cu un program de evenimente conceput și organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și ICR Londra, în parteneriat cu Ambasada României la Londra, Asociația pentru Performanță și Cultură, Literature Across Frontiers, English PEN, British Centre for Literary Translation, AmazonCrossing și European Bookshop din Londra, informeaza comunicatul de presa al Institutului Cultural Român.

Invitatul special al Institutului Cultural Român la Târgul londonez este profesorul Nicolae Manolescu caruia i se alatura scriitorii si traducatorii: Ioana Pârvulescu, recent laureată cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene, Varujan Vosganian, Alistair Ian Blyth, Bogdan Hrib, Peter Hurley și Nick Hunt,  Cristian Anton și Stela Brânzeanu.

Vor expune si editurile All, Art, Editura Academiei Române, Casa Radio, Corint, Curtea Veche, Editura ICR, Humanitas, Igloo, Nemira, Polirom/Cartea Românească, RAO, Tracus Arte, Trei, Tritonic și Vremea.

Comunicatul la care am facut referire mentioneaza ca:
”Participarea românească la ediția din 2014 a Târgului de la Londra este, în același timp, un omagiu adus voievodului Constantin Brâncoveanu care, la 300 de ani după martirajul său, rămâne în continuare o referință culturală și morală pertinentă. Pentru a-l comemora pe marele voievod, formele stilului brâncovenesc, moștenirea sa cea mai durabilă, precum și culorile iconografiei brâncovenești formează suportul vizual al standului românesc, precum și al tipăriturilor adiacente.  

Coexistența dintre vechi și nou, sintetizată memorabil în celebrul vers eminescian care a devenit motto-ul programului românesc, „All is old and new is all“, este exprimată nu numai în evenimentele propriu-zise, ci și prin intermediul discursului vizual al prezenței româneşti la Târg (stand și tipărituri), conceput de graficiana Zoe Olaru, al cărui simbol principal este o carte-hibrid, jumătate folio clasic, jumătate ecran de e-reader.

Programul românesc nu se va desfășura doar în pavilionul de la Earls Court, locația principală a LBF, ci și la sediul ICR Londra din 1 Belgrave Square, la Casa Europei, sediul Reprezentanței Comisiei Europene la Londra, și la Librăria Europeană din Piccadilly Circus. El va cuprinde deopotrivă evenimente consacrate (lansări de carte, dezbateri, prezentarea instrumentelor de sprijin pentru editori și traducători, întâlniri de promovare cu diferiți editori, o expoziție, un concert), dar și o premieră absolută: lansarea primului punct de vânzare a cărții românești în Marea Britanie, la Libraria Europeană din Londra”.

 

Autor A.Frangu 06 Aprilie 2014, 10:57 Romania
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii