Casa memorială Fănuş Neagu

De AGERPRES 30 Iunie 2011, 22:30 Monitorul
Casa natală a regretatului scriitor brăilean Fănuş Neagu, din comuna Gradiştea, transformată în casă memorială, va fi inaugurată pe 2 iulie, în prezenţa academicianului Eugen Simion, după cum a anunţat joi, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.

Reabilitarea imobilului a costat 80.000 lei, bani alocaţi din bugetul CJ Brăila, de amenajarea interiorului casei ocupându-se muzeografi ai Muzeului Brăilei şi apropiaţi ai scriitorului, supravegheaţi de fiica maestrului, Anita Jianu.

Potrivit secretarului CJ Brăila, Nicu Filote, casa memorială va intra în custodia Primăriei Gradiştea, 'care va asigura paza şi tot ce înseamnă gestionarea casei memorial, iar în timp se va stabili un calendar de activităţi cu specific memorialistic'.

Întâmplarea a făcut ca recepţia lucrărilor de reabilitare a casei natale a scriitorului brăilean Fănuş Neagu să fie programată la zece ore de la trecerea în nefiinţă a scriitorului, care nu a mai apucat să vadă gata proiectul la care ţinuse atât de mult.

Reabilitarea casei părinteşti a lui Fănuş Neagu, pe care scriitorul brăilean a donat-o în 2009 sistemului muzeal, a fost făcută cu materiale uşoare şi a respectat arhitectura caselor ţărăneşti construite în anii 1930, în comuna Gradiştea.

La propunerea consilierilor locali municipali brăileni, în semn de omagiu, o stradă principală din municipiul Brăila va purta numele scriitorului Fănuş Neagu, născut în comuna brăileană Grădiştea, înmormântat joi, 26 mai, pe Aleea Academicienilor din Cimitirul Bellu.

O şcoală generală din Brăila poartă din 2002 numele lui Fănuş Neagu, botez la care a fost prezent însuşi scriitorul, care le-a spus cu această ocazie celor prezenţi, profesori, elevi, părinţi, că se simte în acea zi de septembrie 'ca un copil călărind delfini', după cum îşi aminteşte directorul şcolii, Emilia Meiroşu.

Tot în semn de omagiu adus memoriei scriitorului brăilean Fănuş Neagu, directorul şcolii, Emilia Meiroşu, a spus că va înainta către Ministerul Educaţiei documentaţia pentru transformarea concursului judeţean de creaţie literară 'Fănuş Neagu', care se desfăşoară la Brăila de trei ani de zile, în concurs naţional.

În 1994, scriitorul, dramaturgul, publicistul sportiv, scenaristul, academicianul Fănuş Neagu a primit titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Brăila, iar în 2001 cel de Cetăţean de onoare al comunei natale Grădiştea.

 

Autor AGERPRES 30 Iunie 2011, 22:30 Monitorul
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii